Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu delegaţia Secretariatului Consiliului Europei (CoE) condusă de Jean-Louis Laurens, Director General pentru Democraţie şi Afaceri Politice. Delegaţia se află în Republica Moldova într-o vizită de documentare, iar scopul acesteia este evaluarea stadiului actual şi conturarea priorităţilor viitoare în cooperarea RM-CoE, precum şi examinarea perspectivei încheierii monitorizării RM în cadrul CoE.
Părţile au făcut o trecere în revistă a situaţiei din Republica Moldova prin prisma angajamentelor asumate în cooperarea cu Consiliul Europei, fiind abordate subiecte ce ţin de schimbările politice, economice şi procesul de reintegrare a ţării.
Prim-ministrul a menţionat că unul din obiectivele Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova în cooperarea cu CoE este încheierea monitorizării RM şi trecerea la etapa post-monitorizare. Aceasta presupune promovarea unor reforme importante pe plan naţional în diverse domenii.
Un alt subiect discutat în cadrul întrevederii a vizat alegerile locale care urmează să aibă loc în Republica Moldova pe data de 5 iunie curent. Premierul a dat asigurări că Guvernul va întreprinde toate măsurile necesare pentru a asigura desfăşurarea lor în mod democratic şi liber.
În context, Jean-Louis Laurens a comunicat că săptămîna viitoare o delegaţie a Congresului Puterilor Locale şi Regionale va organiza o misiune preelectorală de observare a alegerilor locale din Republica Moldova. Totodată, oficialul a salutat elaborarea Strategiei de descentralizare, exprimînu-şi speranţa că implementarea acesteia va contribui la avansarea pe cale asigurării autonomiei locale în Republica Moldova, informează Serviciul de presă al Executivului.