În cadrul şedinţei de ieri, Guvernul a audiat şi a aprobat trei rapoarte, inclusiv Raportul privind executarea bugetelor de stat şi cel al asigurărilor sociale de stat pentru anul 2010, precum şi Raportul cu privire la executarea (utilizarea) fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru aceeaşi perioadă.
Potrivit informaţiei prezentate, în anul 2010, la bugetul de stat pe toate componentele au fost încasate venituri în sumă de 17167,7 mil. lei, sau 103,7 la sută faţă de prevederile anuale. Comparativ cu 2009, partea de venituri s-a majorat cu 3334,7 mil. lei sau cu 24,1 la sută. Ponderea veniturilor bugetului de stat în bugetul public naţional a constituit 62,3 la sută, iar ca pondere în PIB - 23,9 la sută. Partea de cheltuieli a fost realizată în sumă de 18797,7 mil. lei, sau la nivel de 93,9 la sută faţă de prevederile anuale. Comparativ cu 2009, cheltuielile anului 2010 au crescut cu 1594,7 mil. lei, sau cu 9,3 la sută. Executarea bugetului de stat pe 2010 s-a soldat cu un deficit de 1630 mil. lei.
Referitor la bugetul asigurărilor sociale de stat, a fost menţionat că acesta a fost modificat de două ori pe parcursul anului 2010. În rezultat, parametrii bugetului asigurărilor sociale de stat au constituit la capitolul venituri 8492315,6 mii lei, iar la capitolul cheltuieli - 8701463,0 mii lei. Conform datelor totalizatoare, în anul bugetar de gestiune 2010, au fost calculate contribuţii de asigurări sociale în sumă de 6016376,2 mii lei, ce reprezintă 99,8 la sută către indicele respectiv aprobat.
Potrivit datelor Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, executarea fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală, în anul 2010, la venituri constituie 3424449,1 mii lei, sau 99,7% din suma prevăzută şi la cheltuieli - 3367748,9 mii lei, sau 98,1% din suma precizată, informează Serviciul de presă al Executivului.