Procuratura sectorului Rîşcani a deferit justiţiei cauza penală pe numele unui bărbat de 32 ani învinuit de tîlhărie. Procurorii învinuiesc bărbatul că, la finele anului trecut, prezentându-se drept lucrător al SA ''Apă-Canal'' care schimbă contoarele, a pătruns în apartamentul unei femei, unde, după ce i-a legat victimei mâinile şi picioarele cu lipici, a sustras bani şi bijuterii din aur în sumă totală de peste 44 mii lei.
Fiind audiat de procurori învinuitul a declarat că a atacat femeia pentru a se răzbuna pe soţul ei care fiind patronul unui magazin, i-ar fi făcut avansuri concubinei lui, ulterior concediind-o fără a-i achita salariul.
În ziua infracţiunii, bărbatul a sunat la domiciliul victimei schimbându-si vocea, spunând că în curând va veni un lucrător sanitar să schimbe contoarele, fapt care a făcut-o pe victimă să deschidă uşa.
Cauza penală menţionată va fi examinată în judecătoria sectorului Rîşcani, informeaza Serviciul de presă al Procuraturii Generale.