Secretarul de stat pentru afaceri europene in MAE roman Bogdan Aurescu a avut astăzi, 24 mai 2011, la Bucureşti, consultări cu Natalia Gherman, vice-ministrul afacerilor externe şi integrării europene al Republicii Moldova.
În cadrul discuţiilor, cei doi oficiali au abordat cu prioritate temele de interes pentru agenda europeană a Republicii Moldova şi modalităţile concrete de sprijin din partea României. Secretarul de stat Bogdan Aurescu a subliniat nivelul excelent al relaţiilor bilaterale, reflectat atât în dinamica dialogului politico-diplomatic, cât şi în cooperarea sectorială, evaluare împărtăşită de omologul de la Chişinău. În acest context, au fost discutate subiecte de actualitate, precum organizarea şedinţei comune de guvern, în perioada următoare, negocierea Planului de Acţiuni aferent Declaraţiei politice privind instituirea unui parteneriat strategic între România şi Republica Moldova pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, semnate în aprilie 2010, interconectarea reţelelor de transport şi energie din R. Moldova şi Uniunea Europeană si altele. Cei doi demnitari au evidenţiat interesul reciproc în vederea aprofundării cooperării bilaterale, în special prin dinamizarea dialogului la nivel sectorial şi realizarea de proiecte comune în domenii cât mai diversificate, în special cele cu relevanţă pentru procesul apropierii Republicii Moldova de UE.
Vice-ministrul afacerilor externe şi al integrării europene Natalia Gherman a mulţumit pentru sprijinul constant oferit de România parcursului european al Republicii Moldova. A trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor UE - Republica Moldova, o atenţie deosebită fiind acordată principalelor dosare aflate în negociere: Acordul pentru Zona de Comerţ Liber, Cuprinzător şi Aprofundat şi dialogul privind liberalizarea regimului de vize cu UE. Totodată, Natalia Gherman a informat partea română cu privire la domeniile în care Chişinăul are nevoie de expertiză şi asistenţă în procesul complex de aderare la Uniunea Europeană, subliniind importanţa, pentru susţinerea actualei dinamici a reformelor interne iniţiate, a unei implicări financiare adecvate a UE. Cei doi oficiali au discutat şi despre organizarea unei noi reuniuni, până la finalul anului, a Grupului de prieteni ai acţiunii europene a Republicii Moldova, format iniţiat de România şi pentru care vice-ministrul Republicii Moldova a adresat mulţumiri.
Bogdan Aurescu a reiterat întreaga disponibilitate a autorităţilor române de transferare a expertizei recente a României în procesul de integrare europeană, încurajând instituţiile din Republica Moldova să adreseze solicitări concrete de sprijin omologilor din România.
Potrivit MAE român, a fost abordat stadiul evoluţiilor din dosarul transnistrean. În cadrul consultărilor a avut loc şi un schimb de opinii referitor la contextul regional, cu accent pe Politica Europeană de Vecinătate şi implicarea Republicii Moldova în Parteneriatul Estic.