Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI - www.anrceti.md) a desemnat SA „Moldtelecom" drept furnizor cu putere semnificativă pe încă o piaţă relevantă - cea a accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la posturi fixe din reţeaua publică de telefonie. Hotărârea respectivă a fost aprobată într-o şedinţă publică a Consiliului de Administraţie al ANRCETI şi publicată în Monitorul Oficial din 3 iunie 2011.
Piaţa nominalizată este unica piaţă cu amănuntul identificată de Agenţie drept susceptibilă reglementării preventive şi supusă unei analize detaliate care a demonstrat lipsa concurenţei şi existenţa puterii semnificative a SA „Moldtelecom" pe piaţa dată. Anterior, Agenţia, în baza analizelor de piaţă, a desemnat SA „Moldtelecom" drept furnizor cu putere semnificativă pe patru pieţe cu ridicata (de terminare a apelurilor în reţeaua proprie de telefonie fixă şi mobilă, de acces la infrastructura de reţea şi de acces în bandă largă) şi i-a impus obligaţii speciale pentru a preveni utilizarea acestei puteri în detrimentul concurenţei.
Piaţa menţionată cuprinde serviciile de acces la posturi fixe din reţelele publice de telefonie furnizate prin intermediul liniilor analogice, liniilor de tip ISDN PRI şi BRI, VoIP prin bandă largă, precum şi serviciile de acces la puncte fixe furnizate de către furnizorii de reţele publice mobile (CDMA fix). Analiza detaliată a acestei pieţe a arătat că SA „Moldtelecom" deţine o cotă de piaţă, în funcţie de numărul de abonaţi, de 96,8%, iar ceilalţi 16 furnizori alternativi luaţi împreună - 3,2%. Faptul că în ultimii patru ani SA „Moldtelecom" şi-a redus cota de piaţă cu 1,1 puncte procentuale nu vorbeşte despre erodarea cotei furnizorului dat, ci mai degrabă despre stabilitatea acesteia.
Analiza efectuată de Agenţie descrie barierele de intrare pe această piaţă, problemele concurenţiale existente şi cele care pot apărea în urma utilizării de către SA „Moldtelecom" a puterii sale semnificative de piaţă, precum şi obligaţiile speciale ce urmează a fi impuse acestui furnizor în scopul eliminării efectelor nocive posibile ale poziţiei sale asupra concurenţei pe piaţa dată. Una din principalele obligaţii care va fi impusă SA „Moldtelecom" este neadmiterea tarifelor de dumping, practicate în prezent de acest furnizor, orientarea tarifelor la serviciile de acces la posturi fixe din reţeaua de telefonie şi ale celor pentru apeluri spre costurile pe care le implică furnizarea acestor servicii.
În analiza pieţei se arată că SA „Moldtelecom" furnizează serviciile de telefonie fixă locală sub nivelul costurilor, aplicând subvenţionarea acestora din contul tarifelor majorate la serviciile de terminare a apelurilor internaţionale. În 2010, veniturile SA „Moldtelecom" provenite din vânzările serviciilor de telefonie fixă locală au acoperit 55% din costurile furnizării acestor servicii. În condiţiile create, furnizorii alternativi sunt puşi într-o situaţie necompetitivă, ei fiind nevoiţi să reproducă tarifele sub cost practicate de SA „Moldtelecom".
Agenţia consideră că aplicarea de către SA „Moldtelecom" a unor tarife sub costurile pe care le implică furnizarea serviciilor constituie un factor destabilizator al pieţei, factor care are ca efect limitarea accesului pe piaţă a noilor furnizori şi constrângerea concurenţei pe această piaţă şi pe pieţele adiacente. Pentru a depăşi situaţia creată Agenţia va impune SA „Moldtelecom" obligaţia de a nu admite aplicarea tarifelor sub costurile pe care le implică furnizarea serviciilor cu amănuntul şi subvenţionarea acestora din contul tarifelor majorate la serviciile cu ridicata.
Consiliul de Administraţie al ANRCETI a remis hotărârea sa SA „Moldtelecom" şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Concurenţei , care urmează să includă, în termen de 10 zile, acest furnizor în Lista agenţilor economici care au poziţie dominantă pe pieţele relevante din domeniul comunicaţiilor electronice. Conform legislaţiei în vigoare, la expirarea acestui termen, ANRCETI este în drept să adopte o hotărâre de impunere a obligaţiilor speciale preventive SA „Moldtelecom" în legătură cu puterea sa semnificativă pe piaţa accesului utilizatorilor finali, persoane fizice şi juridice, la posturi fixe din reţeaua publică de telefonie. Aceste obligaţii au scopul de a contribui la soluţionarea problemelor concurenţiale existente pe piaţa respectivă şi a preveni riscurile de distorsionare a acesteia.