Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei prescrie Agenţiei Medicamentului să înceteze acţiunile de limitare a concurenţei, sancţionează doi agenţi economici din domeniul farmaceutic pentru încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei.
Urmare a finalizării unei investigări complexe, Agenţia Naţională pentru Protecţia Concurenţei a constatat, că licitaţiile publice pentru procurarea insulinelor în cadrul Programului Naţional „MoldDiab" pentru anii 2009-2010 au fost realizate cu încălcarea legislaţiei privind protecţia concurenţei. Doi agenţi economici, învingători permanenţi, au participat la aceste licitaţii prin înţelegere secretă despre preţuri şi volume pentru insulinele solicitate de Agenţia Medicamentului.
ANPC va intenta acţiuni în instanţa judecătorească referitor la încasarea de la agenţii economici în cauză 1% din venitul obţinut prin încălcarea legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei.
În acelaş rînd, ANPC a costatat, că Agenţia Medicamentului a încălcat normele legale şi nu a respins ofertele în lipsa unei concurenţe, ci a devizat loturile în două părţi egale între ofertanţii respectivi.
Deasemenea ANPC a constat, că taxa în mărime de 0,2% percepută de către Agenţia Medicamentului de la ofertanţii cîştigători pentru desfăşurarea procedurii de achiziţie şi coordonare a contractelor de achiziţii nu este prevăzută de Lege, astfel constituind o barieră la intrarea operatorilor potenţiali pe piaţa farmaceutică, precum şi pasibilă să conducă la majorarea neîntemeiată a preţurilor la produsele respective. ANPC propune Guvernului RM să excludă aplicarea acestei taxe prin modificarea Hotărîrii respective de Guvern, informează Serviciul relaţii publice ANPC.