Ministerul Economiei a prezentat, luni, partenerilor de dezvoltare priorităţile sale în domeniul reformelor economice în vederea coordonării asistenţei externe. Priorităţile au fost structurate pe trei domenii - dezvoltarea afacerilor şi promovarea investiţiilor; politici comerciale, infrastructura calităţii şi protecţia consumatorilor; eficienţa şi securitatea energetică.
Astfel, pentru susţinerea politicilor de dezvoltare a afacerilor şi promovare a investiţiilor sunt necesare 13,6 milioane Euro. Scopul strategic al Programului în domeniu este de a asigura un cadru legislativ şi normativ favorabil creării şi dezvoltării IMM, îmbunătăţirea cadrului financiar de activitate a acestora, promovarea culturii antreprenoriale şi a performanţelor manageriale, dezvoltarea competitivităţii şi internaţionalizarea IMM-urilor moldoveneşti şi intensificarea dialogului între Guvern şi sectorul privat. În particular, pentru capitalizarea Fondului de garantare a creditelor este nevoie de 2 mln. Euro, pentru Programul de atragere a remitenţelor în economie (PARE 1+1) - 5 mln. Euro, pentru crearea a 4 business incubatoare - 2 mln. Euro, pentru promovarea politicilor de dezvoltare a IMM - 1,5 mln. Euro, pentru sprijinul Organizaţiei pentru Atragerea Investiţiilor şi Promovarea Exporturilor (MIEPO) - 3,1 mln. Euro.
Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, care a prezidat şedinţa, a cerut sprijinul donatorilor în realizarea acestor obiective, având în vedere că resursele prevăzute în acest sens sunt insuficiente. „Pentru derularea programului pilot PARE 1+1 au fost alocaţi 10 milioane de lei, însă cererea de resurse din partea populaţiei este de circa trei ori mai mare. Este îmbucurător şi faptul că nu se aplică doar pentru componenta 3 - suplimentarea de către stat a investiţiilor private, ci şi la celelalte componente ale programului, ce ţin de acordarea consultaţiilor şi instruirea businessmenilor începători", a declarat Valeriu Lazăr. Acest fapt ne face să credem că programul are un efect multiplicator important, mai ales că suma investiţiilor în fiecare dintre afacerile lansate este mult mai mare decât grantul oferit de stat, a precizat ministrul Economiei.
Potrivit ME, pentru promovarea politicilor în domeniul comerţului, infrastructurii calităţii şi protecţiei consumatorilor Ministerul Economiei a estimat necesarul asistenţei externe la 1,9 mln. Euro. Acţiunile principale prevăzute la acest capitol se referă la susţinerea grupului de lucru pentru negocierea Acordului de comerţ liber comprehensiv şi aprofundat cu Uniunea Europeană (DCFTA), dar şi consolidarea sistemului naţional de acreditare, a sistemului de standardizare, protecţia la un nivel înalt a consumatorilor, etc. În context, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, a declarat că în domeniul protecţiei consumatorului şi asigurării calităţii produselor nu pot fi realizate progrese fără investiţii semnificative în „inima" sistemului de infrastructură a calităţii - un organism independent şi autonom financiar de acreditare, care să ofere expertiză obiectivă. „Urmează o reformă instituţională importantă. Va fi creat un mecanism naţional de standardizare, cu statut de instituţie publică, care va permite evitarea conflictelor de interese din prezent. În acelaşi timp, în domeniul metrologiei suntem în căutarea unui model viabil de dezvoltare, care să permită competiţia, inclusiv implicarea sectorului privat în domeniu", a spus Valeriu Lazăr.
Ministrul Economiei a solicitat donatorilor să identifice câte un coordonator pentru fiecare domeniu, după exemplul Agenţiei suedeze pentru dezvoltare, care s-a angajat să coordoneze asistenţa externă în sectorul energetic.