În perioada 15-17 iunie, delegaţia Republicii Moldova, condusă de Octavian Calmîc, viceministru al economiei participă la un şir de evenimente organizate de Comisia Europeană şi Organizatia Economică pentru cooperare şi Dezvoltare (OECD) sub egida Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Cehe.
Potrivit Ministerului Economiei, agenda zilei de 15 iunie a inclus participarea la cea de-a doua Şedinţă a Grupului de lucru pentru politici în domeniul antreprenorial în cadrul Parteneriatului Estic. În context, reprezentanţii Ministerului economiei au avut o intervenţie prezentînd rezultatele preliminare privind evaluarea indiciilor de politici pentru sectorul ÎMM, rezultatele şi impactul reformei regulatorii în domeniul antreprenorial, programele naţionale privind dezvoltarea durabilă a mediului de afaceri, priorităţile politicilor sectoriale pentru perioada medie şi de lungă durată. În mod special au fost evidenţiate priorităţile cadrului de cooperare cu partenerii de dezvoltare.
Consecutiv, delegaţia a participat la „Masa Rotundă" organizată sub egida Confederaţiei Industriaşilor a Republicii Cehe, în cadrul căreia Octavian Calmîc a efectuat o prezentare a oportunităţilor de dezvoltare a business-lui şi a climatului investiţional al Republicii Moldova.
De asemenea, la solicitarea părţii cehe, delegaţia moldovenească a avut întrevederi bilaterale cu 19 companii din domeniile termoenergetic, transport aerian, bancar, tehnologii informaţionale, apă şi canalizare, farmaceutic, consultanţă, etc. Partenerii cehi, au evocat interesul ferm pentru consolidarea relaţiilor de cooperare cu Republica Moldova, şi în mod special pentru crearea unor întreprinderi mixte.