Preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană Igor Corman a participat la Bruxelles la şedinţa Biroului Adunării Parlamentare Euronest. Igor Corman este şeful delegaţiei parlamentare moldovenești la Euronest şi vicepreşedinte al acestei adunări parlamentare.
În cadrul reuniunii Igor Corman a efectuat un schimb de opinii cu Comisarul european pentru extindere şi politică europeană de vecinătate, Štefan Füle, asupra noii abordări a Politicii Europene de Vecinătate (PEV) „Un nou răspuns pentru vecinătatea în schimbare", lansată pe 25 mai curent de către Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă al UE.
Referindu-se la noua Politică Europeană de Vecinătate, Igor Corman a salutat includerea unei abordări mai diferenţiate între statele partenere şi UE, condiţionarea creşterii sprijinului UE în funcţie de progresul în consolidarea democraţiei şi statului de drept, prin consacrarea principiului „mai mult pentru mai mult". Preşedintele Comisiei parlamentare a apreciat recunoaşterea de către Comisia Europeană a faptului că valorile care formează nucleul procesului de asociere politică şi integrare economică, care constituie oferta UE pentru statele partenere, sunt de fapt aceleaşi valori, conţinute şi în Tratatul UE, care vizează statele cu perspectivă de aderare la UE.
Igor Corman şi-a exprimat încrederea că Summit-ul Parteneriatului Estic de la Varşovia va avea o contribuţie importantă pentru evoluţia Parteneriatului Estic, dacă va fi oferită o perspectivă europeană clară pentru statele cu adevărat hotărâte să adere într-un viitor previzibil la UE, printre care şi Republica Moldova.
În cadrul reuniunii a fost stabilit calendarul activităţilor pentru 2011, în special, în vederea pregătirilor către Summit-ul Parteneriatului Estic de la Varşovia din 29-30 septembrie curent. De asemenea, a fost aprobat sistemul de rotaţie pentru co-preşedinţia Grupului de lucru privind Regulamentul de procedură, precum şi la alte instituţii Euronest.
Următoarea Reuniune a Adunării Parlamentare Euronest va avea loc în perioada 14-15 septembrie 2011, la Strasbourg.
Euronest reprezintă dimensiunea parlamentară a Parteneriatului Estic, politica Uniunii Europene faţă de vecinii din est, şi este formată din 110 de membri: 60 de membri din partea Parlamentului European şi câte 10 membri din partea partenerilor estici: Republica Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, informează Serviciul de presă al Legislativului.