Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
06.07.2011

CCCEC verifică producătorii de pâine

Potrivit CCCEC, șapte agenţi economici din nordul ţării, specializaţi în prepararea produselor de panificaţie, au fost supuşi unor controale inopinate de către Centrul anticorupţie. Acestea au avut ca scop verificarea corectitudinii formării preţurilor la pîine, în condiţiile majorărilor din ultimul timp a preţurilor la produsele de panificaţie.

Ca rezultat, CCCEC a stabilit că în mare parte brutăriile au scumpit pîinea (două n-au majorat preţurile), iar motivul invocat este scumpirea materiei prime şi a resurselor energetice.

Referitor la agenţii economici care au beneficiat de ajutor din partea statului sub formă de grîu alimentar (400 tone şi 250 tone)  s-a constatat că aceştia au majorat preţurile la mai multe tipuri de franzelă, însă adaosul comercial aplicat nu depăşeşte limita legală.

Un alt agent economic care a scumpit pîinea de trei ori pe parcursul anului curent, susţine că majorarea se datorează „scumpirii procesului de producere", care a suferit anumite schimbări prin înlocuirea componenţilor (uleiul vegetal a fost schimbat cu ulei natural). Totodată ca temei a servit şi achiziţionarea făinii la preţ mărit şi care constituie 60 la sută din sinecostul produsului finit.

E de menţionat că chiar dacă au fost atestate majorări la cinci dintre brutăriile verificate, procentul de rentabilitate nu a fost depăşit, variind între 4.67 procente şi 5.12.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus