Ministrul Apărării Vitalie Marinuţa participă în calitate de observator la reuniunea Consiliului Miniştrilor Apărării ai ţărilor membre ale Comunităţii Statelor Independente (CMA CSI).
Potrivit surselor din cadrul Direcţiei politică de apărare şi planificare a apărării, pe data de 6 iulie, 2011, în oraşul Soci, Federaţia Rusă, se desfăşoară reuniunea Consiliului Miniştrilor ai ţărilor membre ale CSI. Agenda cuprinde circa 20 de întrebări atît din domeniul colaborării militare, cît şi de ordin organizatoric.
În cadrul acestei activităţi urmează a fi abordate probleme referitoare la cooperarea militară şi tehnico-militară în domeniul creării unei sisteme comune de comunicaţii, analiza măsurilor acesteia, momente de planificare a activităţii organelor militare ale CSI.
În timpul aflării sale la Soci, ministrul Vitalie Marinuţa va avea un şir de întrevederi de lucru cu omologii săi din alte state în cadrul cărora vor fi discutate problemele ce ţin de colaborarea bilaterală militară.