Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
07.07.2011

Doi angajaţi ai MAI documentaţi şi reţinuţi pentru corupere pasivă

Potrivit CCCEC, centrul anticorupţie a reţinut ieri 6 iulie în faţa unui centru comercial din capitală  doi colaboratori ai Secţiei poliţie rutieră a Ministerului afacerilor  interne,  după ce aceştia ar fi primit 500 de euro de la un cetăţean.

Potrivit denunţătorului, cei doi au extorcat de la el suma indicată pentru a-i restitui permisul de conducere, ridicat anterior de un agent de circulaţie. 

La momentul reţinerii, banii marcaţi „mită CCCEC" au fost găsiţi lîngă automobilul personal de model Mercedes al unuia dintre poliţişti, după ce au fost aruncaţi de aceştia.

În timpul percheziţionării maşinii, ofiţerii anticorupţie au mai găsit mijloace financiare în sumă de 1000 euro şi 5000 lei despre care bănuitul spune că îi aparţin.

În prezent, oamenii legii se află în Izolatorul CCCEC, fiind reţinuţi pe un termen de 72 de ore.

Pe cazul dat, Centrul a iniţiat o cauză penală pentru "corupere pasivă".

De notat că unul dintre reţinuţi care deţine în prezent funcţia de inspector superior al poliţiei rutiere s-a restabilit în luna mai 2011 în organele afacerilor interne, anterior fiind reţinut de CCCEC sub suspecţia de trafic de influenţă.

În anul 2010 acesta a fost învinuit de procurori de trafic de influenţă prin extorcarea a 300 euro, caz care a fost recalificat în instanţa de judecată  din infracţiune penală în contravenţie.

Centrul aminteşte că de la începutul anului în curs 20 colaboratori ai Ministerului de interne au fost reţinuţi pentru diferite acte de corupere.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus