Trimite e-mail | Printeaza
Externe
13.07.2011

FMI cere Italiei să-şi raţionalizeze bugetul

FMI cere Italiei să-şi raţionalizeze bugetul

Consiliul de administraţie al Fondului Monetar Internaţional, compus din reprezentanţi ai statelor membre, a cerut - marţi - Italiei o 'raţionalizare a cheltuielilor', chiar dacă a estimat că ţara este angajată pe calea reducerii deficitului său bugetar.

'Administratorii au subliniat că o reechilibrare durabilă a bugetului ar trebui să se sprijine mai întâi şi mai ales pe o raţionalizare a cheltuielilor, bazată pe priorităţi clare', a indicat FMI într-un rezumat al discuţiei anuale a Consiliului de administraţie despre economia italiană, citat de AFP.

'Administratorii au salutat angajamentul autorităţilor de a reduce deficitul bugetar la mai puţin de 3 % din PIB în 2012 şi la aproape zero până în 2014. Ei au considerat planul bugetar pe termen mediu recent adoptat de guvern drept o etapă importantă pentru a face aceste obiective posibile', a continuat Fondul.

Guvernul lui Silvio Berlusconi a prezentat în 30 iunie un proiect de plan de austeritate în principal pentru anii 2013 şi 2014, combinând măsuri economice în funcţia publică şi sistemul pensiilor cu reforme fiscale.

FMI aminteşte că Italia, chiar dacă datoria sa suscită neliniştea investitorilor, a străbătut deja o bună parte din drumul spre echilibrul bugetar.

Ea şi-a 'îndeplinit confortabil obiectivele bugetare în 2010', cu un deficit de 4,5 % din PIB, faţă de 5 % vizate, şi 'tendinţele bugetare pozitive s-au prelungit în cursul primelor luni ale anului 2011', notează rezumatul.

Administratorii FMI au încurajat Roma să-şi accentueze rigoarea pentru a ameliora eficienţa sectorului public, scrie Agerpres.

 

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus