Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
21.07.2011

Deputaţii au adoptat Strategia naţională anticorupţie pentru anii 2011-2015

Astăzi, a fost aprobată prin Hotărîre de Parlament, Strategia naţională anticorupţie pentru perioada 2011-2015. Necesitatea elaborării unei noi Strategii Naţionale Anticorupţie (SNA) a fost determinată de desfăşurarea unei misiuni de evaluare din partea experţilor europeni şi autohtoni a implementării precedentei strategii, precum şi a planurilor de acţiuni prin care aceasta a fost realizată.


Proiectul SNA a fost elaborat de către Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei, împreună cu experţi, avînd la bază obligaţiile Republicii Moldova care reies din convenţiile internaţionale în domeniul anticorupţie, ratificate de către Republica Moldova, şi anume: Convenţia ONU împotriva corupţiei (ratificată de Moldova  în anul 2007), Convenţiile Consiliului Europei civilă şi penală cu privire la corupţie (ratificate de Moldova în anul 2003).

La elaborarea noii Strategii s-a ţinut cont şi de  recomandările Grupului de State ale Consiliului Europei contra Corupţiei (GRECO), care pînă în prezent a dat aprecieri sistemului anticorupţie a Republicii Moldova în cadrul a 3 cicluri de evaluare. Îndeplinirea recomandărilor GRECO a fost inclusă în toate planurile de acţiuni UE-RM începînd cu anul 2005 şi constituie şi în prezent una din obligaţiile asumate de către Republica Moldova în cadrul Dialogului UE-RM privind liberalizarea regimului de vize.

Menţionăm că proiectul iniţial al Strategiei Naţionale Anticorupţie pentru anii 2011-2015 a fost supus consultărilor publice, la care au participat experţii internaţionali şi societatea civilă.

Strategia va fi pusă în aplicare prin intermediul planurilor de acţiuni, iar costurile implementării acestora se vor încadra în alocaţiile destinate autorităţilor publice finanţate de la bugetul de stat şi/sau bugetele unităţilor administrativ-teritoriale şi asistenţa externă de care vor beneficia autorităţile publice pentru implementarea unor proiecte concrete.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus