O explozie puternica s-a produs vineri in apropierea unor cladiri guvernamentale din capitala norvegiana Oslo, transmite Reuters. Mai multe persoane au fost ranite in deflagratie. Potrivit informatiilor oferite de martori, suflul exploziei a spart aproape toate ferestrele imobilului unde se afla biroul premierului norvegian.
Potrivit poliţiei din Oslo, la originea exploziei s-a aflat o bombă.
Poliţia a confirmat de asemenea că există 'morţi şi răniţi' în explozia care a avut loc în cartierul unde se află mai multe clădiri guvernamentale, relatează AFP. Ferestrele clădirilor din zonă au fost distruse, iar din mai multe imobile ieşea fum. Sediul Ministerului Petrolului a luat foc în urma exploziei.
Ofiţerul de presă al Spitalului Universitar din Oslo a declarat pentru Reuters că şapte persoane rănite au fost aduse pentru îngrijiri medicale, fără a putea preciza gravitatea rănilor.
Potrivit postului de radio NRK, explozia pare să fi avut loc în apropierea Ministerului de Finanţe, situat în proximitatea imediată a clădirii de 17 etaje care găzduieşte biroul premierului norvegian Jens Stoltenberg şi a unui alt imobil ocupat de redacţia tabloidului VG. Cabinetul premierului a precizat că acesta nu se afla în birou în momentul exploziei. Agenţia norvegiană de presă NTB a relatat la rândul său că premierul este în siguranţă.
Toate străzile din centru au fost evacuate, iar forţele de securitate au evacuat clădirile din zonă, de teama unei noi explozii, relatează BBC News, relateaza Agerpres.