Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.07.2011

În Chişinău a demarat Programul de reabilitare capitală a străzilor

În Chişinău a demarat Programul de reabilitare capitală a străzilor

În Chişinău a demarat Programul de reabilitare capitală a străzilor, desfăşurat de Primărie şi Compania „Genesis International" SRL, firmă care a câştigat licitaţia organizată de autorităţile municipale în anul 2010. Primul drum care a intrat în reparaţie este str. Tudor Strişcă, în perimetrul str. Ungureanu - str. Independenţei.

În cadrul aceluiaşi program, în următoarele 3 luni,  în dependenţă de condiţiile meteo, vor fi reparate următoarele străzi:
- bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (integral); bd. Grigore Vieru (integral); str. Vadul lui Vodă (integral); şos. Munceşti (în perimetrul bd. Decebal - str. Grădina Botanică); str. Izmail (la intersecţia străzilor Varniţa şi Calea Moşilor); bd. Dacia (perimetrul str. Valea Crucii şi str. Grădina Botanică); str. Burebista (de la  şos. Munceşti până la str. Sarmizegetusa); str. Vasile Lupu (str. E. Coca - Vasile Lupu, 87).

Pentru reparaţia acestor străzi, Primăria Chişinău a contractat un credit în valoare de 162 milioane lei. Împrumutul va fi acordat în rate, în funcţie de graficul de executare a lucrărilor, cu o dobândă de 4,2 la sută anual. Termenul de rambursare a creditului este de 12 luni, de la data procesării ratei respective.

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a menţionat că cel mai important lucru, care l-a solicitat şi antreprenorului, este calitatea lucrărilor de reparaţie. De asemenea, edilul capitalei a subliniat că pentru reabilitarea întregii infrastructuri rutiere din municipiu, Primăria are nevoie de circa 500 milioane lei, pentru o perioadă de 10 ani, având în vedere preţurile actuale la materialele de construcţie. Dorin Chirtoacă a remarcat că treptat  autorităţile locale vor ajunge la această cifră, adică la un buget anual de 500 milioane lei,  destinat pentru reparaţia străzilor. 

Recent a intrat în reparaţie şi str. Columna, care este reparată din sursele prevăzute în bugetul municipal. Primăria a identificat surse financiare şi pentru reparaţia străzilor Aleco Russo, Ion Creangă, Testemiţeanu şi Ion Inculeţ, în cadrul Programului finanţat de Corporaţia Financiară Internaţională. Aceste drumuri vor fi reparate deja în anul 2012, la moment se execută lucrările de proiectare, având în vedere că aceste străzi vor fi lărgite, anunță Serviciul de presă al Primariei.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus