Astăzi, Judecătoria Ştefan Vodă i-a condamnat pe încă doi inculpaţi de contrabandă cu marfă în valoare de circa 1 milion de lei. Cei doi au primit cîte 3 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 1 an. Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.
La finele lunii iunie, un alt complice la infracţiune a fost condamnat de Judecătoria Buiucani la 4 ani închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de 2 an şi cu confiscarea mărfii estimată la aproximativ 1 milion de lei.
Amintim că pe 12 aprilie curent, Procuratura Anticorupţie a reţinut un grup de 9 persoane bănuite de trecerea prin contrabandă a mărfurilor de larg consum prin eludarea frontierei de stat.
În privinţa celorlalţi învinuiţi urmărirea penală continuă, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.