Poliţiştii hunedoreni au deschis dosar penal pe numele şoferului autocarului din Republica Moldova care s-a răsturnat pe DN 7, în apropiere de Simeria, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în urma accidentului 21 de pasageri fiind răniţi, trei dintre ei aflându-se în stare gravă la spital.
Potrivit poliţiştilor, şoferul autocarului nu a respectat o distanţă corespunzătoare faţă de un autovehicul aflat în faţa sa, iar când a frânat a părăsit carosabilul şi s-a răsturnat pe marginea drumului, pe partea dreaptă.
În cursul dimineţii de sâmbătă, la locul accidentului a ajuns o macara cu ajutorul căreia autocarul va fi ridicat de pe marginea drumului.
"În urma cercetărilor s-a stabilit că Victor R., de 49 ani, din Chişinău, în timp ce conducea un autocar din direcţia Orăştie spre Deva, cu destinaţia Italia, din cauza nepăstrării unei distanţe corespunzătoare în mers faţă de autovehiculul din faţă, la efectuarea manevrei de frânare a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în decor, pe partea dreaptă a sensului său de deplasare. Din accident a rezultat rănirea gravă a trei persoane, pasageri în autocar, şi rănirea altor 18 pasageri. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală", a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Hunedoara, inspector principal Bogdan Niţu.
Răniţii au fost transportaţi şi au primit îngrijiri medicale la spitalele din Deva şi Hunedoara. Celelalte persoane au fost cazate la sala sporturilor din oraşul Simeria. Bagajele călătorilor şi autocarul au fost păzite pe parcursul nopţii de echipe ale jandarmilor hunedoreni.
"Pasagerii autocarului au fost cazaţi la sala sporturilor din oraşul Simeria, unde s-au odihnit pe timpul nopţii. La prânz, oamenii vor fi duşi la masă. Jandarmii au păzit autocarul pe timpul nopţii şi bagajele care au rămas în autovehicul", a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, locotenent Nicolae Răducu.
Autocarul care s-a răsturnat în apropierea intersecţiei DN 7 cu DN 66 plecase de la Chişinău şi se îndrepta spre Italia, unde pasagerii intenţionau să ajungă la muncă.
În cursul zilei de sâmbătă se aşteaptă un alt autovehicul cu care călătorii să-şi poată continua drumul până la destinaţie, anunta AGERPRES.