Preşedintele Comisiei parlamentare politică externă şi integrare europeană Igor Corman participă, în perioada 4-6 septembrie 2011, la Conferinţa Preşedinţilor Comisiilor Afaceri Externe din cadrul Parlamentelor statelor membre ale Uniunii Europene, la invitaţia omologului său polon Andrzej Halicki.
Conferinţa cu genericul "Politica Estică. Obligaţiile Europei" are loc la Varşovia, capitala Poloniei, stat care deţine în prezent preşedinţia în exerciţiu a UE, şi va fi inaugurată de Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate Catherine Ashton. În cadrul acestei conferinţe vor fi puse în discuţie perspectivele de colaborare între UE şi statele membre ale Parteneriatului Estic, în contextul revizuirii Politicii de Vecinătate a UE şi al apropiatei Reuniuni la nivel înalt a Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Varşovia, la finele acestei luni, informează Serviciul de presă al Legislativului.