Ministerul Economiei a prezentat Guvernului Republicii Moldova şi Comisiei Europene Raportul intermediar privind progresele în realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene în instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeana (ZLSAC).
„Reuşitele Republicii Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene privind instituirea ZLSAC reflectate în raportul intermediar, insuflă oficialităţilor de la Chişinău speranţa că Comisia Europeană va susţine lansarea procedurii de negociere a Acordului de Comerţ Liber RM-UE la Summit-ul Parteneriatului Estic, care se va desfăşura la Varşovia, Polonia, în perioada 29-30 septembrie, 2011", a specificat viceministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Anterior data lansării oficiale a negocierilor privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeana a fost fixată pentru începutul anului 2012.
Conform datelor prezentate în raportul intermediar pe parcursul lunilor iulie-august 2011, Guvernul Republicii Moldova a aprobat un şir de acte legislative prevăzute în Planul de acţiuni pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene în instituirea ZLSAC, precum ar fi: Legea privind concurenţa, Legea privind ajutorul de stat, Strategia privind Siguranţa Alimentară 2011-2015, Hotărârea Guvernului privind modificarea şi completarea a 53 acte legislative din domeniul bancar, incluzând şi Legea privind Banca Naţională a Republicii Moldova nr.548-XIII din 1995.
Reamintim, că Republica Moldova efectuează trimestrial rapoarte privind progresele în realizarea Planului de acţiuni pentru implementarea recomandărilor Comisiei Europene în instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeana. Primele două rapoarte au fost prezentate 15 martie şi 1 iulie 2011. Cel de al III-lea raport va fi prezentat Comisiei Europene în octombrie curent.
Rapoartele anterioare, inclusiv şi cel intermediar, includ progresele realizate de către Guvernul Republicii Moldova în implementarea recomandărilor Comisiei Europene (CE) în 13 domenii: infrastructura calităţii, măsuri sanitare şi fitosanitare, facilitarea comerţului şi administrarea vamală, proprietate intelectuală, achiziţii publice şi concurenţă, etc.
Potrivit Ministerului Economiei, Acordul de Comerţ Liber, numit Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (YLSAC, Deep and Comprehensive Free Trade Area (DCFTA)) presupune liberalizarea graduală a comerţului cu bunuri şi servicii, libera circulaţie a forţei de muncă, reducerea taxelor vamale, barierelor tehnice şi netarifare, abolirea restricţiilor cantitative şi armonizarea legislaţiei RM la Acquis UE. Spre deosebire de regimul comercial actual RM-UE (ATP) care este un regim unilateral acordat de UE pe un termen limitat - ZLSAC va fi un acord multilateral încheiat pe o perioadă nelimitată, oferind beneficii la export mult mai mari decât ATP şi o previzibilitate pe termen lung pentru afaceri şi investiţii. La 20 iunie 2011, Consiliul Uniunii Europene a aprobat mandatul de inițiere a negocierilor cu Republica Moldova pe marginea ZLSAC.