Prim-ministrul Vlad Filat a avut astăzi o întrevedere cu Ingrid Tersman, Ambasador al Regatului Suediei în Republica Moldova. Discuţia s-a axat pe vizita pe care Vlad Filat urmează să o efectueze în Suedia, dar şi în Finlanda şi Norvegia, în perioada 11-14 septembrie.
Premierul a mulţumit Doamnei Ingrid Tesman pentru efortul depus în organizarea acestei vizite, menţionînd că apreciază mult faptul că a fost posibilă şi organizarea unei misiuni a oamenilor de afaceri. Vlad Filat s-a arătat convins că mediul de afaceri din Moldova şi Suedia au interese comune, iar relaţiile economice moldo-suedeze se vor dezvolta şi mai mult.
Prim-ministrul a spus că vizita în ţările scandinave va fi una plină, cu numeroase întrevederi importante printre care şi cele cu Premierul suedez, Frederik Reinfieldt, ministrul Afacerilor Externe, Carl Bildt, ministrul pentru Comerţ, Ewa Bjorling.
Ingrid Tersman a spus că Suedia este o ţară deschisă faţă de Republica Moldova, iar oamenii de afaceri suedezi sînt interesaţi în lansarea unor proiecte cu businessmanii din Republica Moldova.
Diplomatul a precizat că Suedia şi-a propus să majoreze exporturile cu 50% pînă în 2015, de aceea vizita oamenilor de afaceri din Moldova este una aşteptată.
Vlad Filat vizitează Suedia la invitaţia omologului său suedez Frederik Reinfieldt, informează Serviciul de presă al Executivului.