Şefa diplomaţiei europene, Catherine Ashton, salută 'cu căldură' întâlnirea de la 9 septembrie din Germania dintre premierul Republicii Moldova Vlad Filat şi liderul transnistrean Igor Smirnov.
'Astfel de contacte bilaterale au ca scop construirea unui consens între două părţi asupra nevoii de a relua negocierile în format de 5+2, care sunt blocate din 2006', a afirmat Catherine Ashton, citată într-un comunicat transmis de biroul său de presă.
Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate a salutat de asemenea şi "adoptarea unor reguli de procedură pentru grupurile de lucru create de Chişinău şi Tiraspol în vederea discutării măsurilor de construire a încrederii în interesul populaţiei de pe ambele părţi ale Nistrului".
UE îşi exprimă totodată speranţa că părţile implicate vor cădea de acord asupra relansării negocierilor când se vor întâlni din nou la Moscova în a doua parte a lunii septembrie.
'În acest context, implementarea efectivă a măsurilor de construire a încrederii şi continuarea contactelor bilaterale la nivel politic între cele două părţi vor fi esenţiale pentru succesul negocierilor pentru rezolvarea conflictului din Transnistria', se mai menţionează în comunicat.AGERPRES