Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.09.2011

Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Valeri Kuzimin

Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu ambasadorul Federaţiei Ruse, Valeri Kuzimin

Marţi, 13 septembrie 2011, Preşedintele PCRM, Dl. Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Valeri Kuzimin. Pe parcursul discuţiei, părţile au abordat situaţia politică, economică şi socială din Republica Moldova, inclusiv perspectivele depăşirii crizei politice prelungite de la Chişinău şi a soluţionării diferendului transnistrean. De asemenea, părţile au făcut un schimb de opinii cu privire la starea curentă a relaţiilor bilaterale dintre Federaţia Rusă şi Republica Moldova.  În cadrul întrevederii, ex-preşedintele Republicii Moldova i-a transmis ambasadorului Federaţiei Ruse o scrisoare cu mesajul de felicitare adresat Preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, cu ocazia zilei sale de naştere, anunță un comunicat al PCRM.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus