Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.10.2011

La Chişinău au avut loc cea de a 12 –a şedinţă a Comitetului de cooperare RM– UE şi negocierile privind Acordul de Asociere

La Chişinău au avut loc cea de a 12 –a şedinţă a Comitetului de cooperare RM– UE şi negocierile privind Acordul de Asociere

Astăzi, la Chişinău au avut loc negocierile privind Acordul de Asociere RM-UE. Negocierile au fost precedate de cea de 12 –a şedinţă a Comitetului de cooperare Moldova – UE desfăşurată marţi, 18 octombrie.

În cadrul ambelor evenimente viceministrul Economiei, Octavian Calmâc a prezentat situaţia macroeconomică din Republica Moldova, efectuând o descriere detaliată a reformelor structurale, climatului investiţional şi bineînţeles a progreselor înregistrate de către Republica Moldova în realizarea Planului de acţiuni privind implementarea recomandărilor Comisiei Europene în instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător

Potrivit Ministerului Economiei, Republica Moldova va prezenta până la sfârşitul săptămânii viitoare cel de al treilea raport privind progresele realizării Planului de acţiuni, accentuând în special domeniile concurenţei, serviciilor financiare, barierilor tehnice în calea comerţului şi a măsurilor sanitare şi fitosanitare.

Totodată, la 25 octombrie va fi organizată o video conferinţă Chişinău – Bruxelles la subiectul schimbărilor efectuate, din perspectiva ZLSAC, în domeniul infrastructurii calităţii, standardizării şi metrologiei.

“Republica Moldova solicită efectuarea până la sfârşitul anului curent a unei misiuni de evaluare din partea Comisiei Europene în vederea perspectivei de lansare a procedurii de semnare a negocierilor Acordului de Comerţ liber RM-UE. Totodată, solicităm să fie efectuată evaluarea nivelului de pregătire legislativă şi instituţională a ţării noastre pentru a putea exporta produse de origine animalieră în ţările europene în contextul regimului comercial actual cu Uniunea Europeană, Preferinţelor Comerciale Autonome ”, a declarat viceministrul Economiei, Octavian Calmac.

În opinia experţilor economici prezenţi la negocieri, în cazul exportului produselor de origine animalieră în UE, agenţii economici din Republica Moldova ar putea economisi din neplata taxelor vamale la importul în UE, datorită regimului comercial preferenţial, circa 75 mln. Euro anual.

Un important subiect al negocierilor a constituit ajustarea nivelului de accize a ţigărilor în Republica Moldova la nivelul minim european. Varianta de compromis examinata ar putea fi ca perioada de implementare a taxelor la nivelul celor europene să fie fixată până în anul 2025 şi cu condiţia unei abordări regionale de formare a preţului final la produse din tutun şi sincronizarea majorărilor cu ţările din regiune.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus