Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
28.10.2011

Sentinţă prea blândă. Proxeneţi condamnaţi la amenzi cuprinse între 4 şi 6 mii de lei

Procuratura capitalei intenţionează să atace sentinţa Judecătoriei Ciocana prin care trei persoane recunoscute vinovate de proxenetism au fost condamnate la amenzi cuprinse între 4 şi 6 mii de lei.

Din datele Procuraturii mun. Chişinău reiese, că un bărbat şi două femei au îndemnat şi au determinat la prostituţie mai multe tinere.

Prin intermediul proxeneţilor, clienţii comandau fetele care erau adăpostite în apartamente închiriate de către inculpaţi. Astfel, ele au acordat servicii sexuale de la începutul anului 2010 pînă în mai 2011.

Tinerele racolate pentru practicarea prostituţiei primeau 600 lei pentru o oră de servicii acordate, iar jumătate din sumă le transmiteau proxeneţilor.

Procurorii informează, că bărbatul proxenet anterior a fost judecat de două ori pentru infracţiuni similare, dar s-a ales cu amenzi în ambele cazuri.

În termenii stabiliţi de lege, acuzatorul va ataca sentinţa deoarece o consideră prea blîndă şi va rămîne la cererea iniţială de a stabili inculpaţilor pedepse cuprinse între 5 şi 7 ani închisoare, informeaza Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus