Trimite e-mail | Printeaza
Social
28.10.2011

Sindicaliştii moldoveni au adus în vizorul FMI problemele din sistemul de salarizare, pensii şi compensaţii sociale

Sindicaliştii moldoveni au adus în vizorul FMI problemele din sistemul de salarizare, pensii şi compensaţii sociale

Reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova (CNSM) au avut joi, 27 octombrie, o întâlnire cu experţii misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), aflaţi în vizită de lucru la Chişinău.

În cadrul întrevederii au fost abordate chestiuni ce vizează situaţia social-economică actuală din Republica Moldova, plata salariilor, pensiilor şi compensaţiilor sociale. Totodată, sindicaliştii au reiterat propunerilor lor, menite să îmbunătăţească nivelul de trai al populaţiei.

Potrivit lui Mihail Hâncu, vicepreşedinte al CNSM, sindicatele apreciază eforturile Guvernului de a implementa cerinţele stipulate în Memorandumul încheiat de Republica Moldova cu FMI, însă, spre regret, nu toate aceste măsuri au dus la îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

„În acelaşi timp, trezeşte îngrijorare că deseori la un şir de cerinţe şi propuneri ale noastre, înaintate autorităţilor, ni se răspunde tranşant că „FMI nu ar permite asemenea măsuri”. Am vrea să auzim nişte explicaţii în acest sens”, a spus Hâncu.

Făcând o analiză a indicatorilor economici pentru anul curent, Petru Chiriac, vicepreşedinte al CNSM, a constatat că s-au înregistrat nişte cifre îmbucurătoare şi s-au făcut careva paşi spre bine, însă „nu putem spune că suntem satisfăcuţi de situaţia social-economică din ţară, deoarece măsurile întreprinse de Guvern nu satisfac nici pe departe necesităţile reale ale populaţiei”.

În primul rând, spune Chiriac, salariul minim a rămas la acelaşi nivel ca acum 1-2 ani în urmă, de două ori mai mic decât minimul de existenţă. În luna august 2011 salariul mediu pe economie a fost de 3174 lei, înregistrând o creştere de 6,85 faţă de 2010 în termeni nominali, iar în termeni reali doar cu 2%.

În aceeaşi situaţie se află şi pensionarii. Valoarea media a pensiei lunare stabilite la 1 aprilie 2011 a constituit 873,8 lei, iar peste 88 la sută din totalul de pensionari beneficiază de pensii în cuantum mai mic decât minimul de existenţă  pentru pensionari (1311,1 lei).

În acelaşi timp, preţurile medii la mărfurile alimentare au crescut în 9 luni ale anului curent în mediu cu circa 5%, iar la cele nealimentare - cu 4%.

De asemenea, trezesc îngrijorare şi ultimele creşteri de tarife la gazele naturale şi energia termică, care vor lovi în mod dezastruos asupra capacităţii de cumpărare a salariaţilor.

În aceste circumstanţe, sindicatele se situează pe poziţie fermă în legătură cu necesitatea de a majora considerabil salariul minim şi pensiile şi atenţionează că este necesar de a preveni catastrofa socială, care poate să se producă ca rezultat al majorării tarifelor şi preţurilor.

„La negocierile cu partenerii sociali am cerut să fie majorate compensaţiile pentru perioada rece a anului până la nivelul de 300 de lei, însă am fost refuzaţi, motivându-se din nou că FMI ar interzice acordarea de compensaţii populaţiei”, a precizat Chiriac.

La fel, pentru a spori considerabil veniturile la bugetul de stat sindicaliştii au venit pe parcurs cu mai multe propuneri. În opinia lor, acestea ar putea fi obţinute în urma diminuării economiei informale, optimizării sistemului de impozitare, dar şi prin alte căi.

Reprezentanţii CNSM au subliniat şi necesitatea instituirii unui control asupra corectitudinii utilizării surselor financiare venite din exterior sub formă de granturi sau credite.

În cadrul discuţiilor reprezentanţii salariaţilor au informat FMI că sindicatele dau dovadă de toleranţă, înţelegând că situaţia din ţară este una precară şi posibilităţile sunt limitate, dar această situaţie nu poate dura la nesfârşit. În acest context ei au atenţionat că, dacă nu vor fi luate măsuri, CNSM va fi nevoită să recurgă la acţiuni mai drastice, inclusiv organizarea protestelor în masă.

Şeful misiunii FMI, Nikolay Gueorguiev, a menţionat cu regret că a auzit   deseori despre „încercările autorităţilor moldoveneşti de a arunca toată vina pe seama FMI”. „Unde-i adevărul şi care este rostul acestor afirmaţii? Această situaţie trebuie clarificată”, a spus Gueorguiev.

Referindu-se la acordarea de compensaţiile pentru perioada rece a anului, dânsul a precizat că FMI nu este împotrivă, doar că acest lucru trebuie să se facă în baza unui sistem bine definit.

La finalul întrevederii oficialul a precizat că susţine întru totul propunerile sindicatelor, constatând că există foarte multe puncte de vedere comune.

El a accentuat că FMI este deschis spre o conlucrare cât mai strânsă şi a atenţionat reprezentantul permanent al misiunii în Moldova să colaboreze mai activ cu sindicatele moldoveneşti. Totodată, oficialul a îndemnat CNSM să prezinte regulat copiile cu toate propunerile sale, care urmează a fi studiate şi analizate de către organizaţia internaţională, cu scopul de a participa la identificarea soluţiilor şi căilor de implementare a acestora, informeaza Serviciul de presa CNSM.  

cuvinte-cheie:

Comentarii (1)

 

Sus