Trimite e-mail | Printeaza
Economie
08.11.2011

La Chişinău, a avut loc Business-forul moldo-ucrainean

La Chişinău, a avut loc Business-forul moldo-ucrainean

Business-forului moldo-ucrainean a fost organizat de Congresul naţional al industriaşilor şi antreprenorilor din Republica Moldova şi Uniunea industriaşilor şi antreprenorilor din Ucraina.

În cadrul evenimentului, preşedintele grupului parlamentar al Radei Supreme a Ucrainei pentru relaţiile interparlamentare cu Republica Moldova, Anatolie Kinah a salutat intensificarea relațiilor economice moldo-ucrainene și a specificat că oportunitatea desfășurării Business-forului moldo-ucrainean a fost discutată de către președinții Republicii Moldova și cel al Ucrainei, în timpul recentei vizite oficială a lui Marian Lupu la Kiev. Anatolie Kinah a menționat interesul părții ucrainene pentru dezvoltarea și consolidarea relațiilor comercial-economice dintre țările noastre și a opinat că asemenea întruniri au capacitatea de a-i apropia pe oamenii de afaceri și de a genera noi  oportunități pentru derularea unor proiecte economice în interesul mutual al ambelor țări și popoare.

În același context, Președintele interimar Marian Lupu a declarat că Ucraina este un partener strategic al țării noastre și unul din cei mai importanţi parteneri economici externi ai Republicii Moldova. Șeful interimar al statului a menționat că intensificarea dialogului politic la nivel înalt între țările noastre influențează pozitiv și dinamica relațiilor comercial-economice, Marian Lupu având anul acesta patru întrevederi cu Președintele Ucrainei Viktor Ianukovici.

De asemenea, Președintele interimar Marian Lupu a relevat că în perioada ianuarie-iulie 2011 valoarea comerţului bilateral s-a majorat cu 35,8% în raport cu perioada similară a anului precedent. Exporturile moldoveneşti în Ucraina sunt  în creştere cu 71,8%, iar importurile din această ţară au crescut cu 29,7 la sută faţă de perioada similară a anului 2010. Șeful interimar al statului a menționat că în Republica Moldova activează circa 260 de întreprinderi cu capital mixt moldo-ucrainean și a opinat în favoarea atragerii investiţiilor ucrainene în economia țării noastre. Pe final, Marian Lupu și-a exprimat încrederea că Business-forul moldo-ucrainean va da un nou imbold relațiilor comercial-economice dintre Republica Moldova și Ucraina, informeaza Serviciul de presă al Aparatului Președintelui R. Moldova.

 

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus