Prim-ministrul Vlad Filat a prezidat astăzi şedinţa comună a Comitetului de supraveghere al Proiectului de susţinere a Programului în sectorul drumurilor şi Grupului de lucru al Instituţiilor Financiare Internaţionale în sectorul infrastructurii rutiere.
În cadrul şedinţei a fost făcută o trecere în revistă a progreselor înregistrate la implementarea proiectelor de reabilitare a drumurilor în Republica Moldova, realizate cu suportul partenerilor internaţionali, printre care se numără: Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Comisia Europeană (CE), Banca Europeană de Investiţii (BEI), Corporaţia „Provocările Mileniului” (MCC), şi Banca Mondială (WB). De asemenea, a fost audiată informaţia privind executarea operaţiunilor financiare corespunzătoare şi abordate aspecte privind reforma finanţării infrastructurii rutiere în Republica Moldova.
Potrivit datelor prezentate de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatolie Şalaru, Republica Moldova a beneficiat de suport din partea partenerilor internaţionali în sumă de 550 mil. lei pentru reabilitarea a 5 sectoare de drum, dintre care pînă la finele anului în curs vor fi valorificate 200 mil. lei, restul 350 mil. lei urmează a fi investiţi în lucrări, pentru care vor fi organizate licitaţii în anul viitor. În total, conform programului în cauză, urmează a fi reabilitate cca 70 km de traseu naţional, inclusiv drumurile: M2 Chişinău-Soroca, M3 Chişinău-Giurgiuleşti, R3 Chişinău-Hînceşti şi R14 Bălţi-Sărăteni. De asemenea, graţie suportului partenerilor de dezvoltare, a fost modernizată structura Fondului Rutier al RM.
Totodată, Anatolie Şalaru a informat că, în perioada următoare, Guvernul RM va implementa o nouă strategie în domeniul transportului şi infrastructurii drumurilor, care va da o dimensiune nouă dezvoltării lui şi va permite modernizarea şi eficientizarea sistemului de gestiune a acestuia. Potrivit ministrului, autorităţile Republicii Moldova continuă negocierile cu partenerii de dezvoltare în vederea iniţierii altor proiecte în domeniul infrastructurii drumurilor, printre care construcţia unui drum de ocolire a oraşului Ungheni, dar şi a unui pod peste rîul Prut în regiunea Ungheni-Iaşi.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
17.11.2011R.Moldova a beneficiat de suport din partea partenerilor internaţionali în sumă de 550 mil. lei pentru reabilitarea a 5 sectoare de drum
Comentarii (0)