Principalul subiect al discuţiei a fost pregătirea către negocierile oficiale în formatul „5+2”. De asemenea, în cadrul întîlnirii a fost făcută o trecere în revistă a acţiunilor întreprinse de factorii responsabili ce ţin de soluţionarea problemelor existente privind realizarea înţelegerilor la care s-a ajuns în cadrul întîlnirilor anterioare ale Premierului Vlad Filat şi Igor Smirnov, dar şi alte aspecte actuale privind soluţionarea diferendului transnistrean, anunta serviciul de presa al Guvernului.
După întrevedere, Premierul a declarat pentru presă că întîlnirea de astăzi este o continuare a întrevederilor care au avut loc în ultima perioadă. Vlad Filat a anunţat ca părţile au convenit asupra semnării unei declaraţii comune, care prevede că negocierile oficiale în format „5+2” privind soluţionarea problemei transnistrene vor avea loc la Vilnius, în perioada 30 noiembrie-1 decembrie curent.
„Am discutat despre ceea ce trebuie să facem în continuare la Vilnius. Totodată, am convenit că negocierile oficiale in format 5+2 vor avea un caracter permanent”, a precizat Vlad Filat.
Premierul a reamintit ca negocierile oficiale privind soluţionarea conflictului transnistrean au fost sistate in perioada 2006-2010, menţionînd progresul înregistrat în ultima perioadă în acest sens.
„În doar doi ani am reuşit să reluăm negocierile oficiale în format 5+2, să restabilim circulaţia transportului feroviar pentru pasageri şi vom continua să depunem eforturi pentru ca pas cu pas să fie soluţionate toate problemele”, a spus Vlad Filat.
Premierul a menţionat, de asemenea, că procesele electorale nu trebuie să blocheze negocierile.
„Noi nu recunoaştem alegerile din regiunea transnistreană, dar vom negocia cu reprezentantul de la Tiraspol pentru a solutiona definitiv problemele existente”, a precizat Prim-ministrul.
Potrivit Premierului, participanţii la întrevedere au discutat şi despre situaţia din Zona de securitate, fiind menţionată importanţa neadmiterii acţiunilor unilaterale în acest context. De asemenea, a fost abordată tematica reluării circulaţiei transportului feroviar pe segmentul transnistrean în regim normal, dar şi a reconectării legăturii telefonice dintre regiunile de pe cele două maluri ale Nistrului.
Vlad Filat a spus ca întîlnirea de azi este un pas înainte spre consolidarea încrederii între cele doua maluri ale Nistrului.
Întrevederea s-a desfăşurat în oficiul OSCE din oraşul Bender, la aceasta participînd şi Philip Remler, şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Eugen Carpov, Vicepremier pentru reintegrarea ţării, Octavian Calmîc, viceministrul Economiei, Iurie Cheptănaru, viceministrul Afacerilor Interne şi Corneliu Trofăilă, vicedirector al Serviciului Vamal.