Trimite e-mail | Printeaza
Politic
24.11.2011

Reuniunea a 14-a a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova

Reuniunea a 14-a a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova

În perioada 25-26 noiembrie 2011 la Chişinău se va desfăşura cea de-a 14-a reuniune a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova. Delegaţia Parlamentului Republicii Moldova este condusă de deputata Corina Fusu, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova, iar delegaţia Parlamentului European – de europarlamentara Monica Macovei, co-preşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova. Din componenţa delegaţiei Parlamentului European mai fac parte eurodeputaţii Tatjana Zdanoka, prim-vicepreşedintă a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova, Elena Băsescu, Pawel Robert Kowal, Jiri Mastalka.

În cadrul reuniunii vor fi evaluate progresele înregistrate de Republica Moldova în implementarea reformelor în următoarele domenii: relaţiile Republicii Moldova cu vecinii săi şi la nivelul cooperării regionale în cadrul Parteneriatului Estic, reformele legislative, în domeniile justiţiei, administraţiei publice, luptei împotriva corupţiei şi crimei organizate, respectatrea drepturilor omului şi non-discriminarea. Vor fi trecute în revistă şi progresele înregistrate în procesul de negocieri asupra Acordului de Asociere cu UE, precum şi stadiul de pregătire pentru iniţierea negocierilor privind Acordul de liber schimb aprofundat şi cuprinzător. Participanţii la reuniune vor evalua şi perspectivele progresului privind soluţionarea conflictului transnistrean, precum şi politicile guvernamentale în domeniul protecţiei sociale.


În debutul sesiunii de lucru participanţii vor fi salutaţi de parlamentarele Monica Macovei şi Corina Fusu, precum şi de ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Iurie Leancă. La reuniune vor prezenta informaţii la subiectele enunţate preşedinţii fracţiunilor parlamentare, preşedinţii comisiilor permanente de specialitate, miniştri, reprezentanţi ai Guvernului.
În finalul celei de-a 14-a reuniuni a Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova vor fi adoptate recomandări adresate Comisiei Europene şi autorităţilor Republicii Moldova.

Potrivit programului, delegaţia Parlamentului European va avea întrevederi separate cu Preşedintele Parlamentului Marian Lupu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, prim-ministrul Vlad Filat, reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău, cu membrii Partidului Liberal, precum şi cu reprezentanţi ai ONG-urilor şi mass-media din Republica Moldova.
La încheierea celor două sesiuni de lucru, co-preşedintele Comitetului de Cooperare Parlamentară UE - Republica Moldova Monica Macovei şi Corina Fusu vor susţine o conferinţă de presă.

Comitetul de Cooperare Parlamentară UE – Republica Moldova reprezintă un for care exercită controlul parlamentar asupra implementării Acordului de Parteneriat şi Cooperare dintre Parlamentul European şi Parlamentul Republicii Moldova. Comitetul se reuneşte de două ori pe an, o data la Parlamentul European şi o dată în Republica Moldova şi îşi prezintă opiniile sub forma unor recomandări adresate Comisiei Europene şi autorităţilor Republicii Moldova.

Ultima reuniune a Comisiei parlamentare de cooperare UE - Republica Moldova a avut loc la Bruxelles, în perioada 15-16 iunie 2011. Recomandările Comitetului de Cooperare Parlamentară adoptate atunci se refereau la relaţiile între Uniunea Europeană şi Republica Moldova, evoluţiile interne din Republica Moldova, cooperarea regională şi soluţionarea diferendului transnistrean, informeaza Serviciul de presă al Legislativului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus