Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.11.2011

Perspectiva regimului fără vize între RM şi UE: mai mult decât discuţii la Bruxelles

Perspectiva regimului fără vize între RM şi UE: mai mult decât discuţii la Bruxelles

Cu ocazia vizitei la Bruxelles, Viceministrul Afacerilor Externe, Natalia Gherman, a participat astăzi, 25 noiembrie, la Masa rotundă “EU-Moldova visa-free perspective: more than talks?”. Evenimentul a fost organizat de Centrul de Politici Europene în parteneriat cu Forumul UE-Moldova şi oficiul de la Bruxelles al Institutului pentru o Societate Deschisă. În cadrul evenimentului, de asemenea, şi-au împărtăşit viziunile vis-a-vis de perspectivele instituirii de către UE a unui regim fără vize pentru Republica Moldova, Luigi Soreca, Şeful Unităţii Afaceri Internaţionale, Directoratul General pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene; Janusz Gaciarz, reprezentantul Preşedinţiei Poloneze a UE în Grupul Consiliului UE pentru justiţie şi afaceri interne; precum şi Viorel Ursu, expert principal în cadrul Institutului pentru o Societate Deschisă (OSI-Brussels). La reuniune au fost prezenţi oficiali ai Comisiei Europene, statelor membre ale UE şi reprezentanţi ai cercului de experţi din cadrul societăţii civile de la Bruxelles.

În cadrul discuţiilor participanţii au evaluat progresul Republicii Moldova în implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea vizelor şi nemijlocit a reformelor în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. Ei au apreciat decizia Summit-ului Parteneriatului Estic de la Varşovia privind apropierea perspectivei de liberalizare a regimului de vize. De asemenea, cei prezenţi s-au referit la dinamica pozitivă în realizarea angajamentelor Republicii Moldova, precum şi nivelul înalt de organizare a procesului de implementare. De asemenea, a fost reiterat obiectivul Comisiei Europene privind publicarea celui de-al doilea raport de evaluare a implementării Planului de Acţiuni la mijlocul lunii decembrie curent, astfel încât ulterior statele membre ale UE să iniţieze discuţiile privind trecerea la evaluarea celei de-a 2-a faze de implementare a Planului de Acţiuni. Nu în ulimul rând, a fost apreciat rolul Poloniei în calitate de Preşedinţie a UE în vederea realizării obiectivului de liberalizare a regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni.

Potrivit MAEIE, participanţii au constatat, luând în considerare rezultatele deja obţinute, că Republica Moldova este la o fază operaţională mai avansată în implementarea Dialogului RM-UE pentru liberalizarea vizelor, iar decizia de abolire a vizelor pentru cetăţenii moldoveni va depinde în primul rând de rezultatele pe care le va obţine R.Moldova la implementarea Planului de acţiuni pe parcursul anului 2012.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus