Președintele interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu, Președinte al Parlamentului, a avut astăzi o întrevedere cu vicepreşedintele Grupului Orange&France Telecom, Benoit Scheen.
În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce țin de activitatea Grupului „Orange" în Republica Moldova şi perspectivele de extindere a acesteia. Totodată, au fost abordate aspecte ce ţin de implementarea proiectelor sociale în cadrul parteneriatelor public-privat.
În acest context, Benoit Scheen l-a informat pe Președintele interimar Marian Lupu privind activitatea companiei, investițiile efectuate și planurile de dezvoltare. Vicepreşedintele Benoit Scheen a menționat că Orange Moldova este operatorul de telefonie numărul 1 din Republica Moldova, care are cea mai extinsă rețea de telefonie mobilă, de 99,5 la sută la nivel de populație și 99 la sută la nivel de acoperire a teritoriului.
De asemenea, Orange Moldova este unicul operator din țara noastră, care deține una dintre cele mai rapide rețele Internet 3G+ din lume. Oaspetele a mai specificat că Orange Moldova acordă a atenție sporită activităților privind realizarea de proiecte sociale, în anul 2011 fiind investiți în acest scop circa 1 mln. de euro. În perspectivă imediată, Compania intenţionează să lanseze tehnologia 4G, care presupune asigurarea accesului populaţiei la informaţie multimedia la viteză înaltă, informeaza un comunicat al Legislativului.