Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.12.2011

Ministrul Iurie Leancă la lucrările Consiliului Ministerial al OSCE, Vilnius

Ministrul Iurie Leancă la lucrările Consiliului Ministerial al OSCE, Vilnius

Potrivit MAEIE, în perioada 6-7 decembrie 2011, Viceprim-ministrul, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, participă în fruntea delegaţiei Republicii Moldova la lucrările Consiliului Ministerial al OSCE, care se desfăşoară la Vilnius, Lituania.

În cadrul discursului prezentat astăzi la şedinţa plenară, şeful diplomaţiei moldoveneşti a punctat poziţia Republicii Moldova privind reglementarea conflictului transnistrean şi alte chestiuni-cheie aflate pe agenda OSCE. În mod special, a fost salutată reluarea negocierilor oficiale în formatul 5+2, fiind aduse mulţumiri partenerilor internaţionali pentru efortul investit în adoptarea acestei decizii. Ministrul Leancă a subliniat că o soluţie finală şi viabilă pentru conflictul transnistrean trebuie să fie bazată pe suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova. Referindu-se la perspectivele negocierilor pe anul viitor, a fost evidenţiată necesitatea elaborării unei agende cuprinzătoare care să includă statutul regiunii transnistrene, măsurile de consolidare a încrederii, drepturile omului, aspecte de securitate şi alte chestiuni de substanţă. Exprimând îngrijorarea vis-a-vis de tendinţele negative în Zona de Securitate, oficialul moldovean a reiterat necesitatea iniţierii discuţiilor cu privire la transformarea actualei operaţiuni de menţinere a păcii într-o misiune civilă cu mandat internaţional.

Vicepremierul Leancă a exprimat dezamăgirea în legătură cu eşuarea negocierilor pe marginea declaraţiei ministeriale dedicate reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2, ce ar contribui la direcţionarea procesului de reglementare pe un făgaş constructiv.

Cu titlul de remarcă specială, Ministrul Leancă a reiterat poziţia potrivit căreia alte state trebuie să se abţină de la organizarea alegerilor pe teritoriul regiunii transnistrene fără acordul şi cooperarea autorităţilor moldoveneşti.

De asemenea, a fost abordată necesitatea finalizării procesului de retragere a forţelor militare ale Federaţiei Ruse de pe teritoriul Republicii Moldova, ceea ce ar contribui la depăşirea impasului în dialogul cu privire la regimul de control al armamentelor convenţionale în Europa.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus