Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.01.2012

Uniunea Europeană a acordat R. Moldova un grant de 12 milioane de euro pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului

Uniunea Europeană a acordat R. Moldova un grant de 12 milioane de euro pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului

Acordul de finanţare dintre Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană privind Programul „Măsuri de consolidare a încrederii” a fost semnat marți, 10 ianuarie, de premierul Vlad Filat și ambasadorul Dirk Schuebel, șeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău. Acordul în cauză vine să sprijine eforturile Guvernului RM în consolidarea încrederii între cetăţenii de pe ambele maluri ale Nistrului. Bugetul programului este de 13,1 mil. euro, inclusiv - 12 mil. euro sînt din fonduri europene nerambursabile, iar 1,1 mil. euro sînt oferite de PNUD. Perioada de implementare a Acordului este de 5 ani.

Scopul principal al programului este de a favoriza rezolvarea conflictului transnistrean, prin asigurarea dezvoltării sociale şi economice a comunităţilor locale. Totodată, programul urmează să contribuie la consolidarea încrederii dintre cetăţenii care locuiesc pe ambele maluri ale Nistrului, prin implicarea autorităţilor locale, organizaţiilor societăţii civile şi a altor părţi interesate.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, Dirk Schuebel a menţionat că UE a fost întotdeauna un partener activ în procesul de soluţionare a conflictului transnistrean, iar Acordul semnat astăzi este o confirmare în plus în acest sens.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău a remarcat progresul înregistrat în procesul de negocieri privind soluţionarea problemei transnistrene, în formatul 5+2, în special faptul că s-a acesta a atins nivelul oficial, menţionînd în context rolul contactelor informale ale Prim-ministrului Vlad Filat cu reprezentanţii părţii transnistrene pentru dinamizarea procesului de reglementare.

Dirk Schuebel a confirmat că UE va continua şi pe viitor să acorde sprijin Republicii Moldova, inclusiv în promovarea unor proiecte destinate regiunii transnistrene. 

Potrivit oficialului, pachetul de asistenţă în valoare de 12 mil. euro, prevăzut pentru finanţare din partea UE, în conformitate cu Acordul semnat astăzi, este parte a suportului prevăzut de UE pentru anii 2011-2013 care se cifrează la 40 mil. euro.

Dirk Schuebel a subliniat că asistenţa oferită de UE este nu doar pentru regiunea transnistreană, ci pentru Republica Moldova în întregime, iar proiectele respective vor aduce beneficii de lungă durată tuturor cetăţenilor ţării noastre.

Prim-ministrul a menţionat că reintegrarea ţării reprezintă unul din obiectivele fundamentale ale Guvernului Republicii Moldova.

„Programul de Guvernare prevede acţiuni concrete şi proiecte sociale şi de infrastructură în raioanele de est ale Republicii Moldova, care ar crea condiţii de reintegrare reală a regiunii transnistrene în spaţiul economic, politic, social şi informaţional al Republicii Moldova”, a spus Prim-ministrul.

Vlad Filat a exprimat gratitudine partenerilor externi care s-au angajat plenar în a sprijini eforturile Guvernului Republicii Moldova în procesul de reintegrare a ţării.

“Potrivit Programului Naţional Indicativ pentru anii 2011 -2013, semnat între Guvernul Republicii Moldova şi Uniunea Europeană (a.2010) sînt prevăzute fonduri în valoare de 273 mil. euro, dintre care 15% sînt predestinate măsurilor de consolidare a încrederii. În anul 2013 pentru acţiuni similare vor fi direcţionate alte 28 mil. euro”, a specificat Vlad Filat.

Premierul a opinat că ultimele incidente din Zona de Securitate demonstrează o dată în plus faptul că, localităţile şi populaţia din această regiune au nevoie de o grijă şi o atenţie specială prin acordarea sprijinului în implementarea proiectelor de dezvoltare economică şi socială.

Prim-ministrul s-a arătat încrezător că Acordul semnat astăzi va contribui la întărirea spiritului încrederii oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului şi totodată va oferi posibilităţi suplimentare pentru realizarea proiectelor economice, sociale şi informaţionale comune, informează Serviciul de presă al Executivului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus