Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Preşedinte al Parlamentului, Marian Lupu, va efectua, pe 18 ianuarie curent, o vizită de lucru la Kiev, la invitaţia Preşedintelui Ucrainei, Viktor Ianukovici. În cadrul vizitei, Preşedintele interimar Marian Lupu va aborda cu omologul său ucrainean subiecte de interes comun, în contextul consolidării bunelor relaţii de prietenie şi colaborare dintre ţările noastre.
În context, va fi făcut un bilanț al colaborării dintre țările noastre pentru 2011 și vor fi trasate noi standarde și obiective pentru 2012, vor fi discutate probleme ce țin de securitatea energetică, precum va fi abordat și subiectul activității Comisiei interguvernamentale mixte moldo-ucrainene. De asemenea, Președinții Moldovei și Ucrainei vor discuta și dosarul transnistrean, partea ucraineană opinând în favoarea transformării actualului format de pacificatori la Nistru într-o misiunea civilă sub mandat internațional, anunţă Serviciul de presă al Aparatului Preşedintelui R. Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
16.01.2012Marian Lupu va efectua o vizita de lucru la Kiev
Comentarii (0)