Anul trecut, 123 de solicitanţi au obţinut dreptul de a furniza reţele şi/sau servicii de comunicaţii electronice, în baza regimului de autorizare generală aplicat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI). La 31 decembrie 2011, numărul total al „jucătorilor” pe această piaţă a atins cifra de 713.
Din cele 123 de persoane autorizate anul trecut, 52 – sunt „jucători” noi intraţi pe piaţa comunicaţiilor electronice şi 71 - „jucători” cu experienţă care au activat în baza licenţelor pentru activităţi în domeniul telecomunicaţiilor şi informaticii, obţinute, până în 2008, în condiţiile Legii telecomunicaţiilor, iar ulterior s-au dezis de acestea în favoarea regimului de autorizare generală, păstrându-şi astfel dreptul de aşi continua activitatea pe piaţă.
Per ansamblu, în anii 2008-2011, în mod similar au procedat 276 deţinători de licenţe „vechi”.
În prezent, încă 253 de persoane deţin asemenea licenţe. La expirarea termenului de valabilitate a licenţelor date (5 ani), titularii acestora urmează să facă alegerea respectivă.
Majoritatea absolută a celor 123 de persoane autorizate de Agenţie în anul 2011 (102) au ales să furnizeze atât reţele, cât şi servicii publice de comunicaţii electronice. 13 persoane au notificat Agenţiei că vor furniza numai reţele, iar 8 - doar servicii publice de comunicaţii electronice. Cele mai solicitate genuri de activitate au fost reţelele şi serviciile de retransmisie a programelor audiovizuale, de acces la Internet şi de transmisiuni de date.
Comparativ cu anul 2010, în 2011 numărul persoanelor autorizate şi înscrise de către ANRCETI în Registrul public al furnizorilor s-a redus cu 46 sau 27,2%. Această situaţie a fost cauzată de fenomenul saturaţiei pe unele segmente ale pieţei comunicaţiilor electronice şi de creşterea numărului persoanelor care, la cerere, au fost radiate din Registrul furnizorilor.
Conform Legii comunicaţiilor electronice, ANRCETI aplică regimul de autorizare generală din septembrie 2008. Acesta se rezumă la faptul că persoana fizică sau juridică care intenţionează să furnizeze reţele şi/sau servicii publice de comunicaţii electronice depune la ANRCETI o notificare, după care îşi poate începe activitatea. Agenţia, în cel mult 7 zile de la notificarea începerii activităţii, eliberează solicitantului o declaraţie informativă tip ce confirmă depunerea notificării şi înscrierea acestuia în Registrul public al furnizorilor, precum şi condiţiile autorizării generale, care stabileşte drepturile şi obligaţiile furnizorului. Procedura de autorizare generală este gratuită, iar dreptul de a furniza reţele şi servicii se acordă pe un termen nelimitat.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
17.01.2012În 2011, încă 123 de solicitanţi au obţinut dreptul de a activa pe piaţa comunicaţiilor electronice
Comentarii (0)