Trimite e-mail | Printeaza
Politic
19.01.2012

Vlad Filat a susţinut astăzi un briefing privind rezultatele vizitei efectuate în R. Azerbaidjan, în perioada 17-19 ianuarie

Vlad Filat a susţinut astăzi un briefing privind rezultatele vizitei efectuate în R. Azerbaidjan, în perioada 17-19 ianuarie

Premierul a făcut o trecere în revistă a întrevederilor pe care le-a avut, la Baku, cu Ilham Aliyev, Preşedintele Republicii Azerbaidjan, cu Artur Rasi-Zade, Prim-ministru al Republicii Azerbaidjan, cu Preşedintele Milli Majlisului (Parlamentul) Republicii Azerbaidjan, Octai Asadov, cu conducerea unor ministere, dar şi cu reprezentanţii mediului de afaceri. Delegaţia moldovenească a vizitat, de asemenea, Centrul intelectual de reglementare a transportului în or. Baku, de pe lîngă Ministerul Transporturilor, care este unic în felul său şi care reprezintă o experienţă ce ar putea fi implementată cu succes şi în Republica Moldova, anunta serviciul de presa al Guvernului.

În cadrul întrevederilor, a fost efectuată o evaluare a relaţiilor moldo-azere şi examinate posibilităţile de intensificare a acestora atît în plan politic, cît şi economic, şi investiţional.

Vlad Filat a menţionat că un subiect aparte al discuţiilor l-a constituit cooperarea energetică dintre ţările noastre. Premierul a menţionat că a lansat o invitaţie companiei petroliere de stat SOCAR de a veni pe piaţa energetică din Moldova. Astfel, în timpul apropiat compania azeră urmează să deschide o filială la Chisinău, iar acest lucru va oferi noi posibilităţi de intensificare a relaţiilor bilaterale în domeniul energetic.

Totodată, s-a discutat şi despre posibilitatea participării Republicii Moldova la unele proiecte energetice transfrontaliere, cum ar fi AGRI şi NABUCCO. Premierul a subliniat că proiectele în cauză oferă o perspectivă foarte bună, inclusiv pentru R. Moldova, în ceea ce priveşte diversificarea surselor de energie. 

“Profitînd de ocazie, am reiterat deschiderea ţărtii noastre pentru investiţii străine şi am invitat companiile azere să investească în economia R. Moldova, în special în  domeniile agricol, alimentar, al vinificaţiei şi turismului”, a accentuat Vlad Filat.

În acest sens, la începutul lunii aprilie a.c., ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov va întreprinde o vizită la Baku pentru a discuta asupra implementării unor proiecte comune în sectorul viti-vinicol si cel alimentar. 
De asemenea, s-a convenit asupra necesităţii convocării, în prima jumătate a anului 2012, a Comisiei interguvernamentale bilaterale de cooperare economică, acţiune care ar contribui la extinderea colaborării comercial-economice dintre Moldova şi Azerbaidjan.

Premierul a menţionat că vizita delegaţiei moldoveneşti în R. Azerbaidjan a fost una importantă, în cadrul căreia s-a reuşit discutarea întregul spectru de probleme de pe agenda bilaterală. Totodată, s-a stabilită dezvoltarea în continuare a relaţiilor bilaterale pe multiple planuri, dar şi colaborarea în plan regional.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus