În perioada 23 – 26 ianuarie, Procurorul General, Valeriu Zubco, întreprinde o vizită oficială în Georgia, la invitația omologului său georgian, Murtaz Zodelava.
Scopul principal al vizitei în capitala Georgiei constă în semnarea unui Memorandum de înţelegere între cele două instituţii.
De asemenea, un subiect distinct pe agenda vizitei îl constituie familiarizarea cu activităţile şi obiectivele Procuraturii din Georgia, precum şi abordarea subiectelor de interes comun în vederea impulsionării cooperării în contextul implementării reformei instituţionale, inclusiv împărtăşirea experienţei privind procesul de realizare a reformei justiţiei în Georgia.
În timpul aflării sale în Tbilisi, pe lîngă întrevederile bilaterale cu reprezentanţii Procuraturii Generale a Georgiei, Valeriu Zubco se va întîlni cu Ministrul Justiţiei precum şi cu alţi conducători ai organelor de drept din această ţară, informează Serviciul de presă al Procuraturii Generale.