Ieri Ambasadorul SUA în Moldova William Moser a efectuat prima sa vizită în Ungheni. El a avut întâlniri cu oficiali locali, reprezentanţi ai mediului de afaceri, absolvenţi ai programelor de schimb ale SUA, voluntari ai Corpului Păcii, un grup de studenţi care studiază limba engleză prin intermediul programului English Access Microscholarship Program, sponsorizat de Departamentul de Stat al SUA.
Ambasadorul Moser a efectuat o vizită la Zona economică liberă din Ungheni şi s-a întâlnit cu reprezentanţii companiei Lear Corporation, o companie industrial americană de confecţionare a unor detalii auto, companie la care sunt angajaţi peste 1000 de persoane din raionul Ungheni. Anul trecut compania a efectuat vânzări de 40 milioane dolari şi anul acesta planifică să angajeze încă 800 de lucrători.
Ambasadorul Moser a menţionat că Lear Corporation este un exemplu minunat, care demonstrează ce poate fi realizat când Moldova depune eforturi pentru a crea un mediu de afaceri atractiv pentru investitorii străini, informeaza un comunicat al Ambasadei SUA in Moldova.