Preşedintele companiei ARVI Enterprise Group, Vidmantas Kucinskas şi Preşedinte BAVI (Baltic Institute of Agrobusiness), Raimundas Lopata au prezentat în cadrul unei întrevederi cu premierul Vlad Filat proiectele pe care intenţionează să le implementeze în Republica Moldova.
Ei au menţionat că au o bogată experienţă de activitate în domeniul agroalimentar, inclusiv în Ţările Baltice, Ucraina, Kazahstan, Federaţia Rusă, România etc. În acest sens, companiile ARVI Enterprise Group şi BAVI pot oferi atît servicii de consultanţă pentru efectuarea studiilor de fezabilitate, a calculelor ce ţin de costurile economice şi juridice ale realizării proiectelor iniţiate, cît şi să implementeze aceste proiecte.
Totodată, investitorii lituanieni au comunicat că, în perioada imediat următoare, intenţionează să desfăşoare două proiecte în Republica Moldova, ce vizează construcţia unei fabrici de creştere şi prelucrare a cărnii de curcan şi a unei fabrici pentru utilizarea deşeurilor de origine animală.
Vidmantas Kucinskas a specificat că, doar în cadrul primului proiect, la deschiderea fabrici avicole cu sistem modern de prelucrare şi ambalare a cărnii de curcan, vor fi create la prima etapă peste 350 locuri de muncă. Volumul investiţiilor va constitui cel putin 20 mil. euro, iar capacitatea întreprinderii va depăşi 6 mii tone de producţie conformă standardelor europene.