Reprezentanții Guvernului Republicii Moldova s-au întîlnit astăzi Marco Rottino, managerul general al ALITALIA pentru România, Moldova şi Bulgaria. Compania ALITALIA intenţionează să facă vizibilă prezența ei pe piața din R. Moldova începînd cu vara anului 2012, prin intermediul parteneriatului cu operatorul aerian “Moldavian Airlines”.
Reprezentantul regional al ALITALIA a confirmat că acest fapt va fi posibil numai datorită Acordului privind Spațiul Aerian Comun UE-Moldova, care urmează a fi semnat în primăvara anului 2012.
Operatorul aerian italian, membru al alianței Sky Team, intentionează să asigure tarife accesibile pentru serviciile de transport aerian din/spre Chişinău. În prezent ofertele ALITALIA pentru zborurile tur-retur din București sunt de 114 euro spre Milano şi 125 euro spre Roma.
Mîine, Marco Rottino va avea întrevederi cu Secretarul General al Guvernului - Victor Bodiu, care a fost și negociatorul-șef din partea R. Moldova, privind Acordul SAC, dar și cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, informează un comunicat al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.02.2012Compania ALITALIA intenţionează să facă vizibilă prezența ei pe piața din R. Moldova începînd cu vara anului 2012
Comentarii (0)