Trimite e-mail | Printeaza
Politic
22.02.2012

O delegaţie parlamentară participă la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE

O delegaţie parlamentară participă la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE

O delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova va participa la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare OSCE, care se va desfăşura în perioada 23-24 februarie 2012, la Viena.

Delegaţia este formată din deputaţii Simion Furdui, Vasilii Şova şi Stella Jantuan.

Agenda reuniunii include dezbateri speciale privind situaţia referitoare la controlul armelor convenţionale în spaţiul OSCE, cu participarea experţilor din SUA şi Federaţia Rusă.

Timp de două zile, la Viena, se vor desfăşura şedinţa Comisiei permanente a AP OSCE, sesiunea comună a celor trei Comisii generale ale AP OSCE – pentru afaceri politice şi militare, pentru afaceri economice, ştiinţifice, tehnologice şi mediul ambiant, pentru democraţie, drepturile omului şi probleme umanitare, precum şi reuniuni în cadrul fiecărui comitet.

Tradiţional, mai mulţi oficiali se vor adresa participanţilor la reuniune, printre care Preşedintele AP OSCE Petros Efthymiou, Preşedintele Parlamentului Austriei Barbara Prammer, ministrul de externe al Irlandei Lucinda Creighton, reprezentantul Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, Înaltul Comisar OSCE pentru minorităţi naţionale Knut Vollebaek, reprezentantul special OSCE pe probleme de gen Hedy Fry.

Peste 250 de parlamentari din 50 de ţări sunt aşteptaţi să participe la reuniunea de iarnă a Adunării Parlamentare a OSCE, informează Serviciul de presă al Legislativului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (4)

 

Sus