Trimite e-mail | Printeaza
Economie
01.03.2012

Modernizarea infrastructurii, inclusiv celei energetice ar putea fi finanţată de Agenţia Japoneză pentru cooperare internaţională

Modernizarea infrastructurii, inclusiv celei energetice ar putea fi finanţată de Agenţia Japoneză pentru cooperare internaţională

În cadrul unei întrevederi cu viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, directorul general al Departamentului Asia centrală şi Europa al Agenţie Japoneze pentru cooperare internaţională (JICA), Junichi Yamada, a prezentat noi instrumente de finanţare în condiţii concesionale la care poate aplica Republica Moldova.

„Odată cu dezvoltarea economică, Republica Moldova a devenit eligibilă pentru împrumuturi în condiţii de dezvoltare, cu o dobândă de 0,1 – 0,2 la sută anual, acordate pe termeni de la 30 la 40 de ani şi cu o perioadă de graţie de 10 ani”, a declarat Junichi Yamada. Aceste fonduri pot fi accesate pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură, iar studiile de fezabilitate pentru proiectele concrete pot a fi efectuate la cerere, de către experţii japonezi în calitate de asistenţă tehnică, a precizat oficialul.

Viceprim-ministrul Valeriu Lazăr a exprimat interesul pentru noile oportunităţi oferite de JICA. El a precizat că propunerea urmează a fi analizată în contextul necesităţii de a moderniza infrastructurilor (energetică, aeroportuară, căi ferate, utilităţi, etc.) în Republica Moldova, luând în calcul potenţialul fiecărui proiect în parte de a genera venituri pentru rambursarea creditului şi impactul asupra dezvoltării economice, soluţionării problemelor sociale.

Potrivit Ministerului Economiei, părţile au discutat evoluţia altor proiecte derulate sau care urmează a fi lansate în Republica Moldova cu sprijinul Guvernului nipon, în domeniile agricol, turistic, energetic, de sănătate, etc.


cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus