Prim-ministrul României, Mihai-Răzvan Ungureanu, şi prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, au semnat, astăzi, Planul de acţiune între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic între România şi Republica Moldova pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova.
Domeniile de cooperare prevăzute în Planul de Acţiune sunt integrarea europeană, cooperarea politică şi instituţională, cooperarea economică, cooperarea culturală, educaţională, în domeniul tineretului şi sportului.
Planul de Acţiune semnat astăzi, de premierii român şi moldovean, asigură un cadru de cooperare bilaterală în acord cu angajamentul României de a sprijini obiectivul strategic fundamental al Republicii Moldova - aderarea la Uniunea Europeană.
În domeniul integrării europene, proiectele de cooperare bilaterală se vor axa pe un sprijin concret pentru atingerea obiectivelor Chişinăului în relaţia cu Uniunea Europeană, respectiv: negocierea şi implementarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană; negocierea Acordului privind crearea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat, precum şi liberalizarea regimului de vize cu Uniunea Europeană.
Vor exista schimburi de experienţă între Ministerul Afacerilor Europene şi instituţiile omoloage din Republica Moldova privind coordonarea procesului de armonizare a legislaţiei şi modalităţile de raportare către Comisia Europeană a progreselor realizate în domeniul armonizării legislative.
În ceea ce priveşte reforma administraţiei publice, vor fi luate în considerare cooperarea în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, oferirea de asistenţă direcţionată spre întărirea capacităţii administrative şi instituţionale ale Republicii Moldova, inclusiv prin vizite de studiu şi stagii în instituţiile României, de către experţi în probleme legate de integrare şi afaceri europene. Vor fi organizate vizite de studiu în România pentru reprezentanţi ai Biroului Naţional de Statistică, în scopul familiarizării acestora cu experienţa României în domeniul elaborării Rapoartelor de progres în implementarea Acordului de Asociere către Comisia Europeană. Vor fi explorate modalităţile de desfăşurare a unor proiecte bilaterale de twinning şi în cadrul unor programe UE, precum şi participarea experţilor din Republica Moldova la stagii în cadrul ministerelor de resort din România.
Se va avea în vedere cooperarea pentru perfecţionarea mecanismului de atragere a fondurilor europene destinate proiectelor de cooperare transfrontalieră şi celor dezvoltate în cadrul euroregiunilor la care participă unităţi administrative de pe teritoriul României şi Republicii Moldova. Va fi intensificată colaborarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, cu o atenţie specială acordată implementării reformelor necesare pentru obţinerea liberei circulaţii în Uniunea Europeană a cetăţenilor din Republica Moldova. De asemenea, schimbul de experienţă şi bune practici în domeniile legate de agricultură şi de politica dezvoltării regionale, cooperarea în vederea întăririi capacităţii de management al fluxurilor de persoane şi bunuri la frontiera de stat dintre România şi Republica Moldova, cu luarea în considerare a acquis-ului UE relevant, intensificarea cooperării în contextul Politicii Europene de Vecinătate, în special în cadrul Parteneriatului Estic.
Mecanismul de convenire şi gestionare a proiectelor de interes comun, cu relevanţă pentru procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, va fi asigurat de o Comisie Mixtă pentru Integrare Europeană, care se va reuni anual, creată prin reorganizarea actualei Comisii Mixte Economice şi de Integrare Europeană.
În domeniul cooperării politice şi instituţionale vor fi promovate contactele bilaterale la toate nivelurile administraţiei centrale şi locale, inclusiv la nivel politic, pentru dinamizarea relaţiei bilaterale şi a colaborării în plan internaţional în probleme de interes pentru România şi Republica Moldova. De asemenea, va fi dezvoltată cooperarea, inclusiv prin coordonarea poziţiilor, în măsura posibilităţilor, în cadrul organizaţiilor şi forurilor europene şi regionale, precum Consiliul Europei, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa, Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est, Consiliul Cooperării Regionale, Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră, Comunitatea Energiei şi TRACECA.
În domeniul cooperării economice principalul obiectiv al cooperării este aprofundarea şi extinderea integrării economice dintre România şi Republica Moldova.
Cadrul de cooperare este Comisia Mixtă Economică, constituită prin reorganizarea şi amendarea Acordului privind actuala Comisie Mixtă Economică şi de Integrare Europeană.
Va fi stimulat schimbul de informaţii în domeniul economiei, inclusiv în domeniile financiar, fiscal, vamal, al agriculturii. Sub egida instituţiilor abilitate (organizaţii profesionale, patronate, camere de comerţ din România şi Republica Moldova) vor fi stimulate organizarea de forumuri economice şi întrevederi de afaceri cu participarea agenţilor economici din România şi Republica Moldova, în special, în domenii considerate elemente-cheie în dezvoltarea relaţiilor bilaterale economice.
Un obiectiv al cooperării economice bilaterale este sprijinirea unui climat economic, financiar şi juridic favorabil pentru activitatea de antreprenoriat şi de altă natură, inclusiv stimularea reciprocă a investiţiilor, evitarea dublei impuneri, crearea şi funcţionarea de întreprinderi şi grupuri financiar-industriale mixte, elaborarea de programe economice reciproc avantajoase.
De asemenea, va fi susţinută cooperarea la nivel de specialişti în domeniul cercetării şi inovării, cu participarea institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare de profil.
O prioritate a domeniului economic este asigurarea securităţii energetice prin: interconectarea sistemelor de transport gaze naturale, respectiv energie electrică; schimb de bune practici în domeniul eficienţei energetice şi al resurselor regenerabile; diversificarea surselor şi a rutelor de aprovizionare cu hidrocarburi; acordarea de asistenţă tehnică instituţiilor de resort din Republica Moldova în ceea ce priveşte armonizarea legislativă în domeniul energiei electrice.
Obiectivul final al proiectelor de interconectare a infrastructurilor din România şi Republica Moldova este racordarea reţelelor de transport şi energie din Republica Moldova la reţelele europene, proiect important în procesul de apropiere de UE.
În domeniul cooperării culturale, educaţionale, în domeniul tineretului şi sportului, proiectele bilaterale vor avea ca obiectiv sprijinirea procesului integrării culturale în scopul consolidării spaţiului cultural şi spiritual dintre România şi Republica Moldova, pornind de la comunitatea de istorie, cultură, civilizaţie şi limbă.
Astfel, va fi sprijinită dezvoltarea legăturilor directe între institute de cercetare ştiinţifică şi tehnologică, şcoli şi universităţi, inclusiv prin dezvoltarea unor extensiuni universitare, în conformitate cu legislaţia internă în vigoare, şi prin promovarea schimburilor de specialişti şi experţi.
Planul de Acţiune prevede sprijinirea învăţământului la toate nivelurile, prin oferirea de burse de studii preuniversitare, universitare (licenţă, masterat, doctorat - forma de învăţământ cu frecvenţă), stagii de formare-specializare pentru cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, burse lunare pentru mobilităţi academice, schimb de delegaţii în probleme legate de organizarea şi modernizarea învăţământului, la toate nivelurile. Părţile vor încuraja mobilitatea de cadre didactice şi de studenţi, participarea la olimpiadele şi concursurile organizate pe teritoriul celuilalt stat, precum şi alte forme de cooperare. De asemenea, vor fi oferite locuri gratuite în tabere de odihnă pentru elevi şi studenţi, în timpul vacanţelor şcolare şi universitare.
Declaraţia Comună pentru Instituirea Parteneriatului Strategic a fost semnată la Bucureşti, la 27 aprilie 2010 de Traian Băsescu, preşedintele României, şi de Mihai Ghimpu, preşedintele interimar al Republicii Moldova, informează Biroul de presă al Guvernului de la Bucureşti.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.03.2012Mihai-Răzvan Ungureanu şi Vlad Filat au semnat Planul de Acţiune pentru aplicarea Declaraţiei Comune privind Instituirea unui Parteneriat Strategic pentru Integrarea Europeană a R.Moldova
Comentarii (0)