Trimite e-mail | Printeaza
Social
03.03.2012

Republica Moldova şi România vor continua cooperarea în domeniul sănătăţii, stabilită în Acordul de cooperare semnat în 2010

România şi Republica Moldova vor derula proiecte în parteneriat în domenii prioritare precum asistenţă medicală de urgenţă, supravegherea transfrontalieră a maladiilor transmisibile, boli infecţioase, transplant şi psihiatrie, au convenit miniştrii sănătăţii din cele două state, domnii Ritli Ladislau şi Andrei Usatâi, în cadrul şedinţei comune de Guvern România-Republica Moldova, desfăşurate astăzi la Iaşi.

Ministrul român al Sănătăţii, domnul Ritli Ladislau, a subliniat că, la nivel regional, România reprezintă un exemplu de bună practică în domenii ca urgenţa şi boli infecţioase şi a declarat că cele două state vor coopera în aceste sectoare, atât prin derularea mai multor programe de formare, schimburi de experţi, cât şi prin dezvoltarea de servicii medicale.

De asemenea, Ministerul Sănătăţii din România s-a oferit să sprijine eforturile ministerului omolog în procesul de integrare europeană. Astfel, experţii români şi-au arătat disponibilitatea de a împărtăşi din experienţa acumulată în perioada de pregătire a aderării şi din primii ani post- aderare, fiind discutată posibilitatea unui schimb de experienţă în acordarea de asistenţă tehnică, pentru implementarea standardelor de calitate pentru medicamentele de uz uman.

Cei doi ministri şi-au asumat rolul de promotori ai cooperării directe între unităţi medicale şi institute de profil, din domeniul medical.  În acest sens, se au în vedere dezvoltarea parteneriatului între Institutul de Boli Infecţioase 'Matei Balş' din Bucureşti şi Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din Chişinău, precum şi a parteneriatului între Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Socola' Iaşi şi Spitalul Clinic de Psihiatrie 'Cistiujeni' din Chişinău şi Spitalul 'Bălţi'.

Ministrul român al sănătăţii a mai arătat că este responsabilitatea comună a ministerelor sănătăţii din cele două state să continue încurajarea parteneriatelor directe între unităţi de profil, dar şi între unităţi din mediul universitar şi academic de profil, în dezvoltarea de conferinţe, seminarii, simpozioane, pe teme de specialitate, în beneficiul sănătăţii cetăţenilor noştri, dar şi pentru dezvoltarea de servicii medicale accesibile şi de calitate.

Discuţiile au vizat şi colaborarea existentă între cele două state, pe baza Acordului de cooperare în domeniul sănătăţii semnat de România şi Republica Moldova în 2010, informează Biroul de presă al Guvernului de la Bucureşti.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus