Cătălin Baba, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România, şi Ion Cebanu, ministrul Tineretului şi Sportului din Republica Moldova, au semnat astăzi, în contextul şedinţei comune a celor două Guverne, desfăşurată la Iaşi, o Înţelegere bilaterală privind cooperarea în domeniile tineretului şi sportului.
Înţelegerea stabileşte principalele domenii de interes care vor forma obiectul colaborării dintre cele două instituţii de tineret şi sport centrale, precum şi obligaţiile Părţilor privind acţiunile ce se vor desfăşura în baza acesteia.
Astfel, cooperarea în domeniul tineretului se referă la tinerii având vârsta cuprinsă între 14 şi 35 de ani şi se va face prin schimburi de delegaţii de tineret, schimburi de experienţă între specialişti, participarea la tabere tematice, participarea la festivaluri culturale şi folclorice pentru tineret.
În domeniul sportului, colaborarea se va realiza prin participarea echipelor sportive la competiţii şi la antrenamentele din cele două state, schimburi de antrenori, medici sportivi, reprezentanţi ai federaţiilor sportive.
În vederea punerii în aplicare a Înţelegerii, în termen de o lună de la intrarea ei în vigoare, se va constitui o Comisie mixtă pentru colaborarea în domeniile tineretului şi sportului.
Înţelegerea este valabilă pentru o perioadă de 5 ani şi se va prelungi automat pentru încă o perioadă de 5 ani, dacă niciuna dintre părţi nu va notifica în scris, prin canale diplomatice, intenţia de a o întrerupe, informează Biroul de presă al Guvernului de la Bucureşti.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
03.03.2012Republica Moldova va coopera cu România în domeniul tineretului şi sportului
Comentarii (0)