În perioada 14-15 martie a.c., Guvernatorul Băncii Naţionale, Dorin Drăguţanu, va participa la cea de-a treia şedinţă a Forumului Oficial al Instituţiilor Financiare şi Monetare organizată la Frankfurt în comun cu Deutsche Bundesbank la sediul central al acesteia. Evenimentul se va desfăşura sub conducerea preşedintelui Deutsche Bundesbank Jens Weidmann.
Agenda discuţiilor va cuprinde subiecte referitor la mediul global economic şi monetar, precum şi schimbul de experienţă în gestionarea activelor, activitatea de supraveghere şi reglementare financiar-bancară la nivel internaţional.
La forum vor participa 70 de delegaţi ai instituţiilor din 35 de ţări ai Africii, Americii, Asiei, Europei şi Orientului Mijlociu, inclusiv reprezentanţi ai conducerii de vârf de la 30 de bănci centrale.
Forumul Oficial al Instituţiilor Financiare şi Monetare a fost creat în 2010 şi reprezintă un factor important de responsabilitate în gestionarea activelor unui număr mare de instituţii de pe cinci continente. Conferinţele acestuia sunt concepute ca interacţiune directă între băncile centrale şi fondurile guvernamentale de investiţii, pe de o parte, şi sectorul privat, pe de altă parte, în scopul identificării noilor sarcini aferente şi dezvoltării performanţelor, informează Serviciul de presă al Băncii Naţionale a Moldovei