Mihai Godea, Preşedintele Partidului Acțiunea Democratică, deputat în parlamentul Republicii Moldova va participa la alegerile prezidenţiale din 16 martie 2012.
Decizia de a susţine candidatura lui Nicolae Timofti la funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova, a fost luată de membrii Biroului Permanent Central al PAD, după ce liderii Alianţei pentru Integrare Europeană şi-au asumat 10 angajamente înaintate de Partidului Acţiunea Democratică.
„Am înaintat un set de condiţii alianţei de guvernământ şi ele nu sunt noi. Este vorba de asigurarea legalităţii procesului de alegere a preşedintelui şi este vorba de principalele obiective de reformă pe care şi le-a asumat Alianţa pentru Integrare Europeană, prin aprobarea programului de guvernare. Angajamentele au fost aşezate într-un document, care a fost semnat de liderii alianţei şi contrasemnate de mine”, a declarat Mihai Godea.
Potrivit lui Mihai Godea, Partidul Acţiunea Democratică rămâne în continuare detaşat de alianţa de guvernământ, iar prin semnarea de către liderii AIE a documentului menţionat, partidul a obţinut garanţii şi instrumente prin care o să-i preseze pe membrii alianţei să guverneze în interesul cetățenilor, anunta serviciul de presă al PAD.
“Încetul cu încetul Republica Moldova trebuie să reintre în normalitate, iar cetăţenii trebuie să aibă o siguranţă în ziua de mâine şi în viitorul copiilor lor”, a concluzionat Mihai Godea.
Amintim că ieri, 14 martie 2012, preşedintele PAD, Mihai Godea a anunţat după şedinţa extraordinară a BPC al PAD că nu va participa la scrutinul din 16 martie. Motivele invocate au fost procesul defectuos de alegere al șefului statului și lipsa garanțiilor că, după alegerea Președintelui, Moldova va avea parte de o guveranare mai responsabilă.
Au urmat două şedinţe ale consiliului alianţei de guvernământ în care liderii AIE au decis să-şi asume cele 10 angajamente înaintate de PAD.