Trimite e-mail | Printeaza
Economie
19.03.2012

Investi peste 3 mln Euro în Zona Economica Libera „Valkaneş”

Investi peste 3 mln Euro în Zona Economica Libera „Valkaneş”

Doi rezidenţi noi ai Zonei Economice Libere „Valkaneş” vor investi peste 3 mln Euro în lansarea producţiei. Primul dintre noii rezidenţi ai Zonei Economice Libere „Valkaneş”, raionul Vulcăneşti, care repezintă un grup de agenţi economici din Ucraina, urmează să investească cca 3 mln. Euro în înfiinţarea a companiilor cu linii de afaceri separate.

Potrivit Ministerului Economiei, este vorba de fabricarea încălţămintei, fiind planificată producerea a cca 600 mii perechi de încălţăminte anual, cu vânzări anuale de cca 12 mln. Euro şi un salariu mediu de 300 de Euro pentru cei 150 de angajaţi. Pentru iniţierea proiectului va fi construit un spaţiu destinat producţiei, cu investiţii de 1 mln. Euro, iar producţia va fi exportată atât în ţările UE, cât şi CSI.
O altă companie creată de rezidentul ucrainean va presta servicii pentru celelalte, în special va construi spaţiile de producţie şi depozitare pentru acestea.

Al doilea rezident al ZEL Valkaneş, SRL WTS Invest Business Park, va construi frigidere pentru depozitarea produselor agricole, depozite şi terminale. În acest sens, compania va procura un teren de 7 hectare, va construi infrastructura necesară, cu investiţii de cca jumătate de milion de Euro.
De la începutul activităţii zonei libere au fost atrase investiţii în valoare de 11,4 mil. dolari SUA inclusiv 0,4 mil. dolari SUA în anul 2011.

Genul principal de activitate în zona liberă este producţia industrială. În anul 2011 volumul vînzărilor nete ale producţiei industriale a constituit 222,6 mil. lei (în preţuri curente) sau cu 6,8% mai mult faţă de anul precedent. Producţia de bază a zonei libere este vinul din struguri şi combustibil pentru încălzire, în întregime orientate spre export.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus