Președintele interimar al Republicii Moldova, Președinte al Parlamentului, Marian Lupu, a participat astăzi la reuniunea Consiliului Interstatal al Comunităţii Economice Euroasiatice, la care Moldova are statut de observator.
În cadrul reuniunii, Preşedintele interimar Marian Lupu a menţionat că Republica Moldova este interesată să intensifice colaborarea economică cu statele CSI, inclusiv membre ale Comunităţii Economice Euroasiatice, reieşind din relaţiile tradiţionale ale statelor noastre şi faptul că, de exemplu, comerţul cu Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus şi Kazahstan constituie peste 95% din relaţiile de comerţ extern cu spaţiul CSI.
Marian Lupu a accentuat că “extinderea colaborării economice trebuie să se bazeze pe normele şi regulile OMC, fapt care va permite statelor noastre să utilizeze în deplină măsură avantajele sale concurenţiale şi să obţină efecte economice pozitive pe lungă durată în relaţiile comerciale dintre state”.
Șeful interimar al statului i-a asigurat pe şefii statelor prezenţi la reuniune că Republica Moldova va rămânea pentru statele membre ale CSI un partener de încredere, în special, în domeniul economic.
În același context, Preşedintele interimar al Republicii Moldova i-a anunţat pe cei prezenţi la reuniune despre depăşirea crizei politice din Republica Moldova, fapt care oferă o oportunitate suplimentară pentru o creştere economică durabilă.
Membri fondatori ai Consiliul Interstatal al Comunităţii Economice Euroasiatice sunt Federaţia Rusă, Republica Belarus, Republica Kazahstan. Delegaţia Republicii Moldova a participat în calitate de observator la această reuniune, alături de delegaţiile Ucrainei şi Republicii Armenia, anunţă Serviciul de presă al Preşedinţiei.